Ionel Dancă anunță scăderi în prețuri și tarife! Şeful Cancelariei aduce vești bune

Premierului Ionel Dancă, șef al Cancelariei, a afirmat duminică printr-o postare pe Facebook, că preţurile la benzină şi motorină au scăzut cu 32 bani pe litru de la începutul anului. De asemenea, Dancă anunţă şi că, din 15 ianuarie, noile tarife stabilite de ANRE pentru transport şi distribuţie a energiei electrice vor fi reduse cu valori între 1,7% şi 1,9%.

Ce a transmis șeful Cancelariei

„Guvernarea liberală aduce prețuri mai mici la carburanți și utilități.

După eliminarea supraaccizei la carburanți, prețurile la benzină și motorină au scăzut cu 32 bani pe litru de la începutul anului. Urmează reducerea prețurilor la energie electrică după eliminarea taxei de 2% pe cifra de afaceri din sectorul energetic prin modificarea OUG 114, adoptată de Guvern in această săptămână. Începând cu 15 ianuarie, noile tarife stabilite de ANRE pentru transport și distribuție a energiei electrice vor fi reduse cu valori între 1,7% și 1,9%.

Am promis corectarea aberațiilor și dezechilibrelor economice produse de PSD care au dus la creșterea inflației, ne ținem de cuvânt!”, a transmis, duminică, Ionel Dancă, pe Facebook.