Investiţiile Străine Directe au totalizat 1,4 miliarde euro în primele opt luni

Investiţiile străine directe au totalizat 1,4 miliarde de euro în primele opt luni ale acestui an, în creştere cu 27% faţă de perioada similară a anului trecut, reiese din datele publicate de Banca Naţională a României.

"Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România (date estimate) au totalizat 1,424 miliarde de euro, din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit) au însumat 1,646 miliarde de euro, iar creditele intragrup au înregistrat o valoare negativă de 222 de milioane de euro (net)', se precizează în comunicatul BNR.

Faţă de luna anterioară, în august 2014 investiţiile străine directe au crescut cu 115 milioane de euro, fiind una dintre cele mai modeste creşteri lunare de la începutul anului.