Încă o bancă mică lansează un cont pentru avocaţi

Banca Carpatica se alătură unui grup format din mai multe bănci mici care au în portofoliu produse dedicate liber profesioniştilor din domeniul juridic. Banca Sibiană a lansat un cont fiduciar

Contul Fiduciar, lansat de Carpatica oferă avantajul constituirii, alături de contul curent, a unuia sau mai multor conturi fiduciare pentru păstrarea şi gestionarea, pe termen mediu şi lung, a patrimoniul primit în depozit în numele clienţilor. Acest patrimoniu este reprezentat de sume primite de fiduciar cu titlu de fond iniţial sau rezultate din valorificarea acestuia ori a bunurilor încredinţate, prin fructificarea de titluri executorii după finalizarea unui litigiu, a unei medieri, a procedurii succesorale sau a lichidării unui patrimoniu. „Contul Fiduciar a fost conceput astfel încât să le înlesnim clienţilor  gestionarea fiecărui fond în parte, oferindu-le în acelaşi timp o serie de beneficii precum gratuitate la deschiderea şi administrarea contului indiferent de valută şi comision 0 la depunerile de numerar. Acest produs este un instrument necesar desfăşurării activităţii din acest domeniu.”, afirma, într-un comunicat, Gheorghe Cismaru, director general adjunct al BCC. Mai multe bănci din România acordă facilităţi importante liber profesioniştilor din mediul juridic, după cum a mai arătat Capital.