În trimestrul al treilea, investiţiile în economie s-au redus cu 0,8%

Investiţiile nete realizate în economia naţională în primele nouă luni ale acestui an au crescut cu 4,1%, la 46,58 miliarde de lei, chiar dacă, în trimestrul trei a fost consemnat un declin al investiţiilor de 0,8% comparativ cu acelaşi trimestru al anului trecut, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În trimestrul III 2016, investiţiile nete realizate în economia naţională au însumat 17,68 miliarde de lei. Scăderea investiţiilor în T3 a fost înregistrată la toate elementele de structură: alte cheltuieli cu 19,2%, lucrări de construcţii noi cu 5,6% şi la utilaje (inclusiv mijloace de transport) cu 0,9%. Comparativ cu perioada iulie – septembrie 2015, în trimestrul III 2016 s-a majorat ponderea investiţiilor nete în lucrări de construcţii noi cu 2,3 puncte procentuale şi a scăzut ponderea investiţiilor nete în alte cheltuieli cu 2 puncte procentuale şi în utilaje (inclusiv mijloace de transport) cu 0,3 puncte procentuale.

În primele nouă luni din acest an, comparativ cu perioada similară a anului trecut, avansul investiţiile nete realizate în economia
naţională a fost înregistrat la elementele de structură: utilaje (inclusiv mijloace de transport) cu 6,6% şi la lucrări de construcţii noi cu 4,5%. La elementul de structură alte cheltuieli s-a înregistrat o scădere cu 7,1%.

Potrivit INS, în perioada ianuarie – septembrie 2016, se constată o creştere a ponderii investiţiilor nete în utilaje (inclusiv mijloace de transport) cu 0,8 puncte procentuale şi în lucrări de construcţii noi cu 0,1 puncte procentuale. Ponderea investiţiilor nete în alte cheltuieli a scăzut cu 0,9 puncte procentuale. AGERPRES