Salariile bugetarilor din Germania vor crește cu 7,5%

Prin creşterea salariilor din Germania cu un procent de 7,5%, autoritățile vor să evite noi greve în domeniul transportului public, al asistenţei sociale, al îngrijirii sănătăţii şi în administraţie.

Sindicatele care reprezintă peste două milioane de angajaţi în serviciile publice din Germania au ajuns la un acord cu autorităţile federale şi locale privind majorarea salariilor cu aproximativ 7,5% în următorii doi ani şi jumătate, după trei runde de negocieri, transmite Reuters.

În prima etapă, de la 1 aprilie, salariile sunt majorate cu 3,19%, apoi de la 1 aprilie 2019 cu 3,09% şi în final cu 1,06% din martie 2020. De asemenea, cel mai slab plătiţi angajaţi primesc o plată excepţională de 250 de euro, potrivit Agerpres.

La cele trei runde de negocieri privind salariile au participat cel mai important sindicat german al funcţionarilor publici – Verdi – şi dbb – Asociaţia funcţionarilor publici, pe de o parte, şi Guvernul federal şi autorităţile locale, de cealaltă parte.

Iniţial, sindicatele solicitau o majorare salarială de 6% pentru cei aproximativ 2,3 milioane de funcţionari publici pe care îi reprezintă.

Ministrul german de Interne, Horst Seehofer, a anunţat că acordul va costa Guvernul federal aproximativ 2,2 miliarde de euro pe an, dar va face serviciile publice o opţiune mai atractivă.

În sectorul industrial, 3,9 milioane de angajaţi au obţinut în februarie majorarea salariilor cu 4% în 2018 şi în 2019, precum şi posibilitatea unui program de muncă mai flexibil.

Salariul minim în Germania, în 2018, este de aproape 1.500 euro pe lună (8,84 euro pe oră).