IAR Braşov şi Airbus Helicopters, discuţii pentru realizarea elicopterului de tip H215M la Ghimbav

Reprezentanţii IAR Braşov şi Airbus Helicopters au discutat, joi, la Ministerul Economiei, principiile unui acord general de cooperare pentru realizarea elicopterului de tip H215M la Ghimbav, în prezenţa ministrului Economiei, Mihai Tudose, ambasadorului Franţei la Bucureşti, Francois Saint-Paul, şi însărcinatului cu afaceri al ambasadei Germaniei la Bucureşti, Achim Troester.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei, reprezentanţii companiilor consideră că acest nou potenţial proiect comun, de o importanţă strategică şi comercială deosebită, dezvoltă colaborarea foarte bună, de aproape 50 de ani dintre Airbus Helicopters şi IAR SA. 

"În cadrul discuţiilor de astăzi, atât ministrul Economiei, cât şi ambasadorul Franţei şi reprezentanţii ambasadei Germaniei şi-au exprimat deschiderea pentru dezvoltarea cooperării concrete în domeniul economic, continuând astfel relaţiile tradiţionale bune cu cele două state. Întâlnirea a constituit un bun prilej pentru reconfirmarea caracterului special al relaţiei bilaterale, prin prisma Parteneriatului Strategic dintre România şi Franţa. Statul român, prin Ministerul Economiei, susţine operatorii din industria de apărare pentru implementarea unor proiecte şi programe de dezvoltare, modernizare şi retehnologizare a capacităţilor de producţie", se menţionează în comunicat. 

Airbus Helicopters a fost reprezentat de prim-vicepreşedintele pentru Europa, Olivier Michalon, iar IAR Ghimbav de directorul general, Neculai Banea, precizează ministerul. 

Airbus Helicopters a inaugurat, la mijlocul lunii septembrie 2016, noua fabrică din România, o investiţie de 52 milioane de euro, unde urmează să fie produs elicopterul cu două motoare H215, primul aparat fiind aşteptat să iasă de pe linia finală de asamblare în 2018. Elicopterul H215 este un aparat cu două motoare, economic, robust şi cu capabilităţi pentru misiuni multiple, care ţinteşte piaţa mondială. 

''Primul H215, produs 100% în România, ar putea ieşi de pe linia finală de asamblare din Braşov în 2018, cu condiţia de a avea o primă comandă semnificativă. Producţia va creşte permanent pentru a ajunge la 15 elicoptere pe an până în 2020'', a declarat, atunci, Serge Durand, directorul general al Airbus Helicopters Industries. 

Certificat atât de EASA (Agenţia Europeană de Siguranţă a Aviaţiei), cât şi de FAA (Administraţia Federală a Aviaţiei din Statele Unite), elicopterul H215 este echipat cu cele mai moderne şi de ultimă oră tehnologii, îndeplinind cele mai recente cerinţe de siguranţă ale pieţei. Capabilităţile sale variate, puterea, viteza şi dimensiunile generoase fac din H215 un elicopter potrivit pentru o gamă largă de misiuni, asigurând o soluţie modernă şi rentabilă pentru diverse pieţe şi operaţiuni, cum sunt misiunile de păstrare a păcii desfăşurate de Naţiunile Unite sau misiunile pentru suport logistic, se mai arată în comunicat.

AGERPRES