Guvernul stabilește un nou record! Ce se întâmplă cu rata șomajului la nivel național

La nivel național, rata somajului înregistrat a fost de 3%, la sfârșitul lunii aprilie 2019, mai mică cu 0,19 puncte procentuale comparativ cu cea din luna anterioară și cu 0,59 puncte procentuale sub valoarea înregistrată la finele aceleiași luni a anului 2018.

La finalul lunii aprilie, numărul total de șomeri era de 261.909 persoane. Din totalul șomerilor înregistrați, 49.929 au fost șomeri indemnizați și 211.980 neindemnizați. Față de luna precedentă, rata somajului masculin a scăzut de la 3,24% la 3,04%, iar rata șomajului feminin a scăzut de la 3,14% la 2,96%.

De asemenea, în funcție de mediul de rezidenţă, numărul şomerilor la finele lunii aprilie se prezintă astfel: 77.452 şomeri provin din mediul urban şi 184.457 şomeri provin din mediul rural.

Șomerii fără studii şi cei cu nivel de instruire primar au o pondere însemnată în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele ANOFM (33,28%). Şomerii cu nivel de instruire gimnazial reprezintă 31,53% din totalul şomerilor înregistraţi, iar cei cu studii universitare 4,94%, potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), publicate miercuri.