Groupon, 700 milioane de dolari pentru 5% din acțiuni

Groupon Inc a reuşit să atragă fonduri de 700 de milioane de dolari după lansarea Ofertei Publice Iniţiale şi devine a doua cea mai importantă listare la bursă a unei companii de Internet, după Google Inc. Performanţa Groupon este cu atât mai importantă nu doar datorită sumei atrase, ci mai ales a contextului în care se află economia mondială.

În 2004, Google, cel mai mare motor de căutare din lume şi liderul pieţei de publicitate online, a reușit să scoată din buzunarele investitorilor 1,7 miliarde de dolari.
În prezent, Grupon este evaluat la aproape 13 miliarde de euro, după ce a suplimentat oferta publică cu 5 milioane de acţiuni la 35 milioane, pe care le-a vândut la un preţ de 20 de dolari, peste nivelul indicativ anunţat anterior de 16-18 dolari, datorită cererii ridicate din partea investitorilor
Groupon, care se tranzacţionează la Nasdaq, a devenit o companie scumpă în prezent, dar pe termen lung valoarea companiei ar putea scădea, odată cu noi introduceri de pachete de acţiuni pe piaţă. La valoarea actuală de piaţă a companiei, preţul pe titlu este de două ori mai mare decât oferta de cumpărare făcută de Google anul trecut, pentru site-ul care vinde cupoane de reduceri.