Germania are un nou sprijin pentru ca energia nucleară să nu fie considerată ”verde”

Sursă: Dreamstime

Potrivit unei scrisori transmise de Comisia Europeană, Germania a reușit să obțină prijinul altor patru state membre ale UE în opoziţia sa faţă de clasificarea energiei nucleare drept energie ''verde'' şi sustenabilă în taxonomia Uniunii Europene.

Reuters a consultat vineri o scrisoare a Comisiei Europene conform căreia Germania primește sprijin suplimentar în opoziţia sa faţă de clasificarea energiei nucleare drept energie ”verde” şi sustenabilă în taxonomia Uniunii Europene.

De menționat este faptul că, taxonomia constă într-un sistem de clasificare pentru investiţii durabile folosit la nivelul blocului comunitar în vederea atingerii obiectivelor de mediu prevăzute în Pactul Verde european. În ceea ce privește interesul acestei clasificări, acesta constă în atragerea investiţiilor private în economia verde.

Țările care s-au alăturat Germaniei în opoziția acesteia față de energia nucleară sunt Spania, Austria, Danemarca şi Luxemburgul, care motivează că investitorii preocupaţi de deşeurile radioactive şi-ar putea pierde încrederea în produsele financiare etichetate drept ”verzi” dacă acestea cuprind energie nucleară fără ştiinţa lor.

Țările care susțin opoziția Germaniei față de energia nucleară

Amintim faptul că includerea energiei nucleare în taxonomia UE este una dintre temele care divizează statele membre. În ceea ce privește lista țărilor care susţin dezvoltarea acestei surse de energie, pe lângă cele menționate anterior, mai sunt prezente și Franţa, Polonia şi Ungaria, care argumentează de partea lor că această energie nu emite CO2, aşadar ea vine în sprijinul atingerii obiectivelor de mediu ale UE.

Pe de altă parte, abordările asupra acestei probleme sunt diferite inclusiv în interiorul Comisiei Europene, care a apelat la două comitete de expertiză pentru a face o evaluare.

Mai exact, conform unuia dintre acestea, UE are nevoie de o cercetare mai aprofundată asupra potenţialelor efecte nocive ale energiei nucleare înainte de a o include în investiţiile sustenabile.

Trebuie menționat faptul că în urmă cu 20 de ani, Germania a decis să renunţe la energia nucleară, în urma temerilor privind siguranţa centralelor atomoelectrice.

Accidentul survenit în 2011 în Japonia la centrala de la Fukushima a determinat Berlinul să accelereze scoaterea din folosinţă a reactoarelor din Germania.