Frankfurt Motor Show 2017: Acestea sunt mașinile pe care le veți conduce în următorii ani

Ediția din acest an a expoziției auto de la Frankfurt (IAA) s-a încheiat duminică, după 10 zile în care publicul a avut posibilitatea de a vedea cele mai noi vehicule care vor intra pe piață în următoarea perioadă, dar și concepte care dezvăluie detalii despre mobilitatea viitorului. Toate detaliile importante despre Internationale Automobil-Ausstellung le puteți găsi în Suplimentul Auto găzduit de revista Capital care a apărut luni, 25 septembrie.

Zeci de premiere mondiale, sute de vehicule de serie și concepte, dar și mii de oficiali ai marilor companii din industria auto și-au dat întâlnire la ediția din 2017 a Internationale Automobil-Ausstellung (IAA) care s-a desfășurat între 14 și 24 septembrie la Frankfurt. Importante în special pentru români, dar căutate cu interes și de vizitatorii din întreaga lume, cele două noi SUV-uri care vor purta din această toamnă titulatura „Made in Romania” – Dacia Duster 2 și Ford EcoSport – au luat parte la un adevărat asalt al vehiculelor cu garda la sol înălțată și pretenții, mai mult sau mai puțin fondate, de vehicule „sport – utility”. Considerat apogeul „nebuniei SUV”, salonul auto de la Frankfurt din acest an a avut printre exponate mai bine de 20 de noi modele de acest fel, de la BMW X3 și Hyundai Kona până la Skoda Karoq și Volkswagen T-Roc.

Pe lângă spactacolul SUV-urilor, IAA a marcat și o nouă reprezentanție a „promisiunilor electrice” cu exponenți precum BMW i Vision Dynamics, Audi Aicon, Mercedes-Benz EQ A, Renault Symbioz, Volkswagen ID Crozz sau Mini Electric. Un segment aparte al salonuui a fost cel al vehiculelor comerciale transformate în campioni ai aventurii sau elegante birouri pe roți. În această categorie au intrat Mercedes-Benz Clasa X, Ford Tourneo Custom sau Volkswagen California XXL.

Mașinile al căror preț este alcătuit din cel puțin șase cifre au fost și ele în plină formă la IAA. Cei doi mari producători germani de vehicule premium, BMW și Mercedes-Benz, au uimit prin prezentarea conceptelor Seria 8 și X7, respectiv, AMG Project One, iar în zona luxului suprem s-au plasat supermașini precum Bentley Continental GT sau Ferrari Portofino.

Companiile asiatice au suprins și ele, din nou, prin prezentarea unor vehicule care par gata să spargă blocada de pe piața europeană. Printre acestea s-au numărat Aspark Owl, Wey XEV Concept și – cu o situație aparte – Borgward Isabella.

Detalii despre toate aceste minuni ale tehnicii moderne, dar și informații despre modalitățile de finanțare și asigurare pentru achiziția unui nou vehicul puteți citi în Suplimentul Auto Capital difuzat astăzi, gratuit, împreună cu revista.