Focar de coronavirus la Sibiu. Peste 20 de angajați de la o fabrică au fost infectați

Sursă foto: INQUAM/Octav Ganea

Coronavirusul își continuă evoluția în România, iar numărul cazurilor crește considerabil de la o zi la alta. Prefectura Sibiu vin și ea cu vești proaste. Se pare că s-a descoperit un nou focar de coronavirus la o fabrică.

Potrivit sursei citate, sâmbătă, 23 de de angajaţi de la o fabrică de confecţii au fost infectaţi cu noul coronavirus, fiind demarată o anchetă epidemiologică.

”Vă informăm că la o întreprindere de confecţii din municipiul Sibiu, au fost confirmate pozitiv în urma testării  cu noul Sars-Cov-2, din primele informaţii, un număr de 23 de persoane”, a transmis, sâmbătă, Prefectura Sibiu.

De asemenea, sursa citată a mai precizat că Direcţia de Sănătate Publică Sibiu a demarat anchete epidemiologice.

Potrivit ultimei raportări a autorităţilor, în judeţul Sibiu s-au înregistrat 1.055 de cazuri de infectare, 38 în ultimele 24 de ore.

Sursă foto: INQUAM/Octav Ganea