„Famiglia” ROMATSA a intrat în grevă, nu le ajung 7.000 euro/lună

Angajații ROMATSA, instituția care adăpostește, de ani de zile, clanurile din aviație, consilierii foștilor miniștrii ai Transporturilor, unde salariile sunt cuprinse între 2.000 și aproape 7.000 de euro pe lună, au intrat în grevă generală.

Legați prin relații de rudenie, sute de angajați își duc veacul prin ROMATSA, regie unde leafa unui șofer ajunge la aproximativ 1.500 euro. Astăzi, controlorii de trafic de la ROMATSA s-au gândit să producă dezastru pe aeroporturile din România. Aceștia s-au gândit să facă grevă pentru că nu le ajung 5.000-7000 euro/lună.

Sindicatul Serviciilor de Trafic Aerian din România (ATSR), din cadrul ROMATSA, a intrat în grevă generală, de la ora 9.00, pe fondul nemulțumirilor referitoare la modul în care este gestionată compania.

Pe perioada grevei generale de la ROMATSA, conducerea Companiei Naționale Aeroporturi București oferă apă și asistență pasagerilor aflați pe aeroportul Henri Coandă. „Formalitățile de check-in, controlul de securitate și verificarea documentelor la îmbarcare se desfâșoară la orele programate”, spun angajații CNAB.