Eurostat îşi menţine estimările potrivit cărora România a fost în T2 cea mai dinamică economie din UE

România a înregistrat cea mai mare creştere economică, în ritm anual, din Uniunea Europeană în perioada aprilie - iunie 2017, datorită unui avans de 5,7%, scrie Agerpres. În al doilea trimestru, România a avut a treia mare creştere economică trimestrială din UE.

Eurostat şi-a menţinut estimările potrivit cărora Produsul Intern Brut al României a înregistrat atât în primul trimestru al acestui an, cât şi în trimestrul al doilea, un avans de 5,7%, comparativ cu perioada similară din 2016.

 În schimb, Eurostat a revizuit uşor în creştere estimările privind creşterea economică înregistrată în ritm anual atât de zona euro, de la 2,2% până la 2,3%, cât şi Uniunea Europeană, de la 2,3% până la 2,4%.

De asemenea, noile date Eurostat arată că în trimestrul al doilea, comparativ cu primul trimestru, România a avut a treia mare creştere economică trimestrială din UE, în loc de a doua cum a anunţat Eurostat în estimările preliminare publicate la mijlocul lunii august. Cu o creştere economică de 1,6% de la un trimestru la altul, România este devansată doar de Cehia, 2,5%, şi Suedia, 1,7%.

Avansul economiei româneşti este mult superior mediei din zona euro, unde PIB a crescut cu 0,6% comparativ cu trimestrul precedent, şi din UE, în cazul căreia Eurostat şi-a îmbunătăţit estimările până la 0,7% faţă de un avans de 0,5% cât estima iniţial.