DTZ Echinox: Vestul Bucurestiului a inceput sa atraga mai multe proiecte imobiliare

Proiectele imobiliare cu destinatie de retail, dezvoltate in zona de vest a Bucurestiului, sunt mai numeroase, in comparatie cu sudul sau estul capitalei, atat datorita densitatii populatiei cat si accesului bun, informeaza o analiza efectuata de compania DTZ Echinox. Segmentul de birouri creste semnificativ, iar proiectele industriale din zona au cunoscut, la randul lor, un trend ascendent.  Totusi, zona din nordul orasului ramane cea mai apreciata din punct de vedere al proiectelor

Proiectele imobiliare cu destinatie de retail, dezvoltate in zona de vest a Bucurestiului, sunt mai numeroase, in comparatie cu sudul sau estul capitalei, atat datorita densitatii populatiei cat si accesului bun, informeaza o analiza efectuata de compania DTZ Echinox. Segmentul de birouri creste semnificativ, iar proiectele industriale din zona au cunoscut, la randul lor, un trend ascendent. 

Totusi, zona din nordul orasului ramane cea mai apreciata din punct de vedere al proiectelor dezvoltate si, potrivit DTZ, cata vreme aceasta este inca deschisa spre dezvoltare, zona de vest nu este in topul preferintelor investitorilor.  

Segmentul de birouri din zona de vest a capitalei era reprezentat, pana de curand, de imobile de talie mica,  clasa B, dar recent, au aparut dezvoltari de talie mare de tip Business Park (Sema Park, West Gate), dar si de tip clasa A (Anchor Plaza, Cotroceni Park, Global Business Center, Riverside). Chiria pentru birourile din zona de vest a Bucurestiului este intre 14 – 16 euro pe metru patrat, se mai arata in comunicat.

Cresterea segmentului de birouri din zona de vest se datoreaza accesului facil catre centrul si nordul capitalei, bunei acoperiri a transportului in comun catre centru si catre nordul Bucurestiului, dar si existentei unui potential ridicat de transformare a multor foste complexe industriale in spatii moderne. Conform analizei DTZ, imobilele de birouri care se vor contrui in zona de vest a Bucurestiului vor fi de talie mare, gen Business Park, cu dotari clasa A.

Proiectele imobiliare industriale din zona de vest a capitalei se remarca printr-o dezvoltare a parcurilor logistice, unul dintre motive fiind autostrada Bucuresti – Pitesti si caile de acces de pe autostrada catre localitatile din imprejurimi. Printre proiectele industriale dezvoltate in zona de vest a orasului sunt Cefin Logistics Park, cu 120,000 de metri patrati construiti, Bucharest West cu 40,000 de metri patrati, Prologis Park Bucharest A1 cu 56,000 de metri patrati si Mercury Logistics Park cu 25,000 de metri patrati. Potrivit DTZ, chiria medie pentru spatiile in dezvoltarile numite mai sus este de 4,5 euro pe metru patrat pe luna. 

Analiza DTZ asupra zonei de vest preconizeaza ca proiectele industriale  se vor dezvolta in aceasta zona in etape, si va mai dura probabil 2 -3 ani cel putin pana vor fi complet finalizate. Potrivit DTZ, terenurile din zona de vest au preturi cuprinse intre intre 70 – 80 Euro/mp in zona Carrefour, dar si mai mici pe in functie de apropierea de Bucuresti.

Pretul terenurilor din vestul capitalei in ultimul an a crescut cu 50 – 70% atat datorita autostrazii A1 dar si speculatorilor. Analiza DTZ arata ca terenurile din vestul Bucurestiului sunt cautate pentru dezvoltari industriale, pentru depozitare, logistica si productie usoara. 

DTZ Echinox este una dintre principalele companii de consultanta pentru piata imobiliara din lume, are peste 10.000 de angajati si peste 200 de de birouri in 163 de orase.

Sursa: Capital 22 Februarie 2007