Doliu imens în România! O artistă de geniu s-a stins din viaţă: “Drum lin în lumea stelelor”

SURSA FOTO: Dreamstime

Lumea culturii din România deplânge pierderea unei alte poete. Tristul anunț a fost făcut de Casa Artelor Dinu Lipatti. Pierderea este uriașă.

Doliu uriaș cultură! O cunoscută poetă s-a stins din viață. Tragedie fără precedent în România

Este doliu uriaș în lumea culturii din România, după ce cunoscuta poetă și pictoriță Felicia Donceanu s-a stins din viață în cursul zilei de vineri. Aceasta a decedat la vârsta de 90 de ani, cu doar câteva zile înainte de ziua ei de naștere.

La vestea tragică, Casa Artelor Dinu Lipatti a transmis un omagiu, aceasta alăturându-se ”Marelui Univers al Creaţiei Divine”.

„Ne-am bucurat de prezenţa fermecătoare a compozitoarei la nenumărate evenimente, lucrările sale fiind prezente în repertoriul artiştilor invitaţi în cadrul evenimentelor organizate de Casa Artelor Dinu Lipatti.

Felicia Donceanu, drum lin în lumea stelelor pe care le veţi încânta cu minunatele şi fragilele dumneavoastră armonii! Dumnezeu să vă odihnească în pace şi lumină”, a transmis Alice Barb, director Casa Artelor Dinu Lipatti.

De foarte multe ori, Felicia Donceanu spunea că știe să se bucure, lucru care se vedea foarte bine în toată opera ei.

La vârsta de 85 de ani, regretata poetă a lansat o fantezie muzicală, numită ”Ierburi de leac”, cu instrumente și cor. Actorii Anca Sigartău, Mihai Bisericanu și Mihai Gruia Stoica au fost alături de ea în acest proiect.

Şi scena politică din România trece prin momente dificile după decesul unui senator

Un senator USR s-a stins din viața la doar 45 de ani. Colegii săi au transmis un mesaj emoţionant! Senatorul USR de Sălaj Cosmin-Cristian Viașu a încetat din viață. Avea doar  45 de ani și era căsătorit.

Cosmin-Cristian Viașu a fost un senator român, ales în 2020 din partea USR.

Cristian Viașu a fost membru în Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială, precum și în Comisia pentru cultură şi media. A fost un politician pentru care dialogul și consensul erau căile cele mai bune de a ajunge la rezultat, transmite formațiunea din care făcea parte.

Anunțul tragic a fost făcut de Uniunea Salvaţi România (USR), vineri, prin intermediul unui comunicat.

”Anunţăm cu tristeţe că senatorul USR de Sălaj Cosmin-Cristian Viaşu a încetat din viaţă, în urma unei lungi suferinţe. Cristian Viaşu a fost membru în Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială, precum şi în Comisia pentru cultură şi media. Cristian Viaşu avea 45 de ani şi era căsătorit.

A fost un politician pentru care dialogul şi consensul erau căile cele mai bune de a ajunge la rezultat. Transmitem cele mai sincere condoleanţe familiei şi sperăm că, în aceste clipe grele, cei apropiaţi vor găsi puterea de a trece împreună peste acest moment de grea încercare. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, transmite USR.