Dezvoltatorul Laguna Residence a semnat un contract de finanţare cu „La Caixa“, în valoare de 10,5 mil. euro

Grupul spaniol Gea 21, care a preluat integral proiectul Laguna Residence iniţiat în 2007 în parteneriat cu Grupo Prasa, a semnat săptămâna trecută contractul de finanţare pentru prima etapă a ansamblului Laguna Residence cu banca spaniolă „La Caixa“. Valoarea împrumutului se ridică la 10,5 mil. euro.

Proiectul rezidenţial a fost iniţiat în 2007 şi până acum au fost investiţi peste 30 de milioane de euro din care 25% provin de la cumpărătorii apartamentelor.
Problemele financiare au târât dezvoltatorul în procese intentate de clienţi, motiv pentru care s-au produs schimbări la nivelul acţionariatului.
Primele cinci blocuri ce conţin 140 de apartamente vor fi livrate la finalul acestui an şi în primele luni ale anului viitor. Finalizarea primei faze a proiectului a fost programată iniţial pentru sfârşitul anului 2009.
Proiectul Laguna Residence este situat pe malului lacului Tei şi cuprinde un număr de 504 apartamente de lux dispuse în 18 clădiri.