Decizia absurdă pe care a primit-o Dragoş Anastasiu, preşedintele Eurolines, de la instanţă

Antreprenorul Dragoş Anastasiu, patronul Eurolines a povestit, pentru Capital, cum a fost amendat pe nedrept de ANPC, a câştigat în instanţă anularea amenzii şi transformarea acesteia în avertisment. Însă, pentru că trăim în România, acesta nu este finalul poveştii.

Şi cele mai logice şi simple situaţii devin absurde în România. Dragoş Anastasiu, patronul Eurolines, a povestit cum s-a judecat cu ANPC, timp de aproape un an, pentru o amendă primită pe nedrept, spune el.  „La un transport internaţional s-a pierdut un bagaj, noi am despăgubit călătorul conform legii/ contractului de călătorie, clientul a fost nemulţumit de sumă, a dorit mai mult, şi ne-a reclamat la ANPC”, povesteşte antreprenorul.Acesta subliniază că au acţionat conform legii şi conform contractului în ceea ce priveşte despăgubirea. „Cu toate acestea, o instituţie a statului a considerat că nu am procedat corect”, adaugă acesta. Amenda a fost de 3.000 de lei, au plătit 50% în 24 de ore şi au dat ANPC în judecată. În iulie 2017, instanţa a decis că nu este cazul de amendă şi au transformat-o în avestisment. „Dar ştiţi ce? Judecătorul consideră că, deşi nu era cazul de amendă, banii plătiţi nu pot fi returnaţi! Asta după ce în alte zeci de procese similare am primit şi banii înapoi. Vom face apel”, a spus Dragoş Anastasiu.
Potrivit acestuia, Legea Prevenirii va rezolva parte din problemele generate de atfeld e situaţii. Cu toate acestea, antreprenorul consideră că „nu este nevoie de o lege pentru ca un inspector să respecte legea, să gândească în spiritul şi nu în litera legii. Mai mult, nu trebuie să ajungem cu toate procesele verbale la justiţie, ar trebui să existe un departament de arbitraj în cadrul fiecărei instituţii, care să fie un prim filtru înaintea unui proces”, conchide omul de afaceri.