Dan Gătăianțu, Asirom

„Român de-al nostru, din Viena“. Așa îl descriu mulți oameni din piața asigurărilor pe Dan Gătăianțu, de anul trecut Chief Financial Officer și membru al Directoratului în cadrul Asirom Vienna Insurance Group (VIG). Crescut și format la Viena, unul dintre cele mai importante centre financiare ale Europei, Gătăianțu este, practic, omul în jurul căruia se construiește „noul Asirom“, care se vrea o companie așezată, cu un portofoliu diversficat, intrată în etapa post- renaștere care a fost caracterizată de vânzări masive de RCA și revenirea în piață. Dan Gatăianțu face parte din conducerea Asirom VIG din vara anului 2016 si a jucat un rol instrumental în formarea și consolidarea noului Asirom VIG. Transformarea și îmbunătățirile aduse în ultimii doi ani în operativitatea companiei și revenirea acesteia pe profit. Anul trecut, Asirom VIG și-a continuat creșterea, înregistrând un profit de aproximativ două ori mai mare față de 2016. Alături de el, Gătăianțu a reușit să aducă oameni recrutați de la cel mai înalt nivel din companiile concurente de pe piața locală.

Revista Capital premiază cei mai buni manageri din România

Gala Premiilor de Excelență în Management, evenimentul prin care Capital recunoaște meritele celor care fac economia românească să crească, a ajuns la cea cea de-a patra ediție.

Alegem câştigătorii împreună

La ediția din acest an, care va avea loc la începutul lunii iunie, avem șase categorii de premii. La fiecare categorie au fost propuși  mai mulți manageri dintre care redactorii Capital au selectat 10 persoane. Povestea lor şi, mai ales, realizările din ultimul an le găsiţi pe site-ul capital.ro.
Vă invităm pe această cale pe dumneavostră, cititorii Capital, să-i votați pe cei mai buni dintre cei buni.

Cum am stabilit nominalizaţii

Criteriile de evaluare au urmărit aspecte relevante pentru fiecare dintre aceste categorii, fie că este vorba de investirea şi cheltuirea fondurilor în mod eficient, de a administra personalul sau de a alege cea mai bună strategie de comunicare. (mai multe detalii despre procedura de selecție găsiți aici).

În funcție de voturile exprimate de dumneavoastră, redactorii Capital vor desemna și premia, în cadrul Galei de Excelență, pe primii trei manageri la fiecare categorie.  

Cele șase categorii de premii sunt:

Cel mai bun CEO

Cel mai bun director financiar

Cel mai bun manager de vânzări/comercial

Cel mai bun manager de HR

Cel mai bun manager de PR/Marketing

Cel mai bun responsabil de CSR