Daimler deschide o nouă fabrică la Sebeș

Noua fabrică de cutii de viteză Daimler, de la Sebeş, e aproape finalizată. În toamnă se vor face primele probe, iar din primăvara anului viitor vor ieşi de pe bandă primele produse. Investiţia de 300 de milioane de euro aduce 500 de noi locuri de muncă, într-o zona în care oricum şomajul este sub 2%.

În noua fabrică de la Sebeş, unde va fi montată cutia de viteza automată în 9 trepte pentru automobile Mercedes, lucrările de amenajare sunt aproape finalizate.

“Suntem în proporție de 95% gata, am început să punem şi utilaje acolo şi vrem să testăm utilajele în toamnă şi să începem o producţie în serie în primăvară. În general, piaţa de automotive merge foarte bine şi la noi şi suntem foarte mulţumiţi de dezvoltarea aceasta”, Bernd Krottmayer, manager general STC Sebeş.

În judeţul Alba, concernul Daimler are deja doua unităţi de producţie, una la Cugir şi alta la Sebeş, în care se montează cutiile de viteza cu dublu ambreiaj.

Vânzările firmei Star Transmission au crescut cu 59% anul trecut, de la 37 de milioane la 57 de milioane de euro, iar profitul a fost de peste 3 milioane de euro. Un angajat al concernului Daimler în România câştigă în medie 1.700 de lei, salariu care este peste media din judeţul Alba.

Sursa: digi24.ro