Dăianu: România, în pericol să cadă pradă strigoilor hitlerişti şi bolşevici

Uniunea Europeană este un bun public al europenilor, şi trebuie apărată pentru a stăvili renaşterea strigoilor unui trecut întunecat, a declarat fostul ministru al Finanţelor, Daniel Dăianu.

"România depinde de ce se întâmplă în Europa. Dacă nucleul dur al UE nu îşi va reveni, va fi greu şi pentru România, chiar dacă am reuşi să progresăm considerabil în materie de politici publice şi mobilizare de resurse interne", a spus Dăianu, într-un interviu pentru Ziare.com.

"Dacă lucrurile se vor deteriora economic mai mult în Europa, nu vor fi numai proteste de stradă, greve. Poate fi pus în discuţie procesul democratic. Când starea de spirit a multor cetăţeni este dominată de neîncredere, teamă, frustrare, uşor câştigă teren populismul, autoritarismul, xenofobia şi şovinismul, discursul soluţiilor extremiste, radicale", a arătat economistul.

El a avertizat că "acesta e cel mai mare pericol în spaţiul politic în anii ce vin" şi a subliniat că trebuie "să ne gândim" la perioada interbelică din secolul trecut.

"Să nu uităm că Hitler, naţional-socialismul au ajuns la putere şi din disperarea unei populaţii, care suferea şi că urmare a miopiei politice a tratatelor de după Primul Război Mondial. Tot mizeria, efectele acelui război au facilitat venirea la putere a bolşevicilor în Rusia", a semnalat Dăianu.