Cum vrea să iasă Metrorex din ”criza aglomerației”: suplimentează numărul de trenuri și de angajați

Iată că, la scurt timp după ce tre femei au leșinat la metrou din cauza aglomerației, Metrorex anunță că suplimentează numărul de trenuri în circulație la orele de vârf.

”Metrorex a întocmit și implementat un plan de măsuri pentru îmbunătățirea condițiilor de transport subteran. Astfel, va suplimenta numărul de trenuri în circulație la orele de vârf, 07:00÷09:00 și 17:00÷19:00”, reiese dintr-un comunicat al companiei. Totodată, va suplimenta cu personal de conducere a trenurilor pentru micşorarea timpilor de întoarcere a garniturilor de metrou la capetele de magistrale, prin preluarea rapidă a comenzilor de la posturile opuse de conducere a trenurilor.

”Se vor forma echipe mixte compuse din angajați ai Metrorex și ai Poliției Metrou, în vederea dirijării/ dispersării fluxului de călători în stațiile Piața Victoriei 1 și 2 și Piața Unirii 1 și 2, în zile lucrătoare, în intervalul orar 07:00÷09:00 și 17:00÷19:00, acțiune aplicată începând cu data de 31.10.2016”, se mai arată în comunicat.

De asemenea, se actualizează reglementările în vigoare privind măsurile care se iau în cazul afectării majore a circulației trenurilor de metrou pentru următoarele cazuri: colet abandonat, alarmă privind atac terorist (bombă), cazuri de suicid/tentativă de suicid, necesitate intervenție prim-ajutor pentru publicul călător.

Din datele companiei mai reiese că au avut loc discuții cu conducerea RATB pentru găsirea unor soluții de suplimentare a transportului public de suprafață pentru preluarea fluxului mare de călători de pe tronsonul Berceni – Pipera. Astfel, în cursul acestei săptămâni, Metrorex va participa la întâlniri cu reprezentanții ISU și cu personalul specializat pentru situații de urgență din cadrul Ministerului Transporturilor pentru a identifica și alte măsuri în vederea creșterii siguranței transportului subteran.