Cum profită Erdogan de răcirea relațiilor dintre Rusia și Occident? Adevărul despre operațiunea specială turcească

SURSA FOTO: Dreamstime

Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat că va îndepărta amenințarea reprezentată de formațiunile înarmate kurde din nordul Siriei și din Irak și "nimeni nu îndrăznește să vorbească" împotriva țării sale atunci când luptă împotriva terorismului.

Recep Tayyip Erdogan a explicat, de asemenea, noua operațiune specială prin faptul că Rusia „nu și-a îndeplinit și refuză să-și îndeplinească datoria de a curăța nordul Siriei și Irakului de teroriști”.

Deocamdată este vorba de loviturile aeriene și de utilizarea artileriei. Dar Erdogan nu a exclus utilizarea trupelor terestre. Operațiunea specială turcească este un răspuns la recentul atac terorist petrecut la Istanbul.

Pentru Rusia, în ultimele luni Turcia nu a fost un aliat, dar, ce este important, a rămas o aliată gata să asculte, să nu introducă sancțiuni, să se conducă după propriile interese. Cel mai probabil, astfel de relații se vor și menține: Moscova și Ankara au depășit și disensiuni mai semnificative în trecutul recent. Cu toate acestea, Erdogan înțelege, fără îndoială, când și în ce formă poate formula pretenții față de Rusia și, se pare, acum este momentul potrivit pentru aceasta.

Erdogan profită de răcirea relațiilor dintre Rusia și Occident

Liderul turc își sporește importanța, profitând de răcirea relațiilor dintre Rusia și Occident. Ambițiile sale sunt bine-cunoscute tuturor. Erdogan promovează cu consecvență ideile „lumii turcice”, ale Turciei ca un stat regional puternic, un jucător important în Marea Mediterană, Orientul Mijlociu, Transcaucazia, Asia Centrală și, mai larg, în lumea islamică. El este gata să apere prin toate mijloacele acest statut și interesele proclamate de el, inclusiv cele militare, și niciodată nu a ascuns acest lucru. Implicându-l pe președintelui turc în rolul de mediator în orice proces, de la negocierile dintre Moscova și Kiev până la „Acordul cerealelor”, toți participanții trebuie să înțeleagă pe cine consolidează ei astfel. Putem numi acest lucru ca fiind o plată inevitabilă pentru o normalizare parțială.

Operațiunea specială rusă din Ucraina i-a permis lui Erdogan să se simtă mai încrezător în ceea ce privește folosirea forței în Siria și Irak? Probabil, da. Turcia este membră a NATO și putem vorbi despre standarde duble ale Alianței: pe unii ei îi condamnă pentru că folosesc metode militare, în cazul altora (ai lor) tac. Cu toate acestea, mai degrabă merită să vorbim despre criza mecanismelor de reglementare a unor astfel de situații la nivel internațional. Totul, în principiu, se bazează pe configurațiile politice actuale și, prin urmare, într-un caz ei nu cred în motivul luptei împotriva terorismului, iar în celălalt caz îl iau ca o realitate obiectivă.

Nu numai liderul Turciei este dispus și poate să-și apere interesele naționale prin forță

Nu numai Erdogan este dispus și poate să-și apere interesele naționale prin forță. În lume există numeroase zone de conflict, în care părțile fie se abțin cu greu să tragă, fie nu se abțin foarte mult. Există Yemenul. Există Karabahul. Există o întreagă încurcătură de contradicții în Orientul Mijlociu, inclusiv conflictul dintre Israel și Palestina. India și Pakistanul. China și Taiwanul. Chiar și Iranul și Arabia Saudită. Pot fi date multe exemple.

Este important faptul că niciunul dintre statele aflate în conflict, indiferent de regiunea lumii despre care am vorbi, nu este exclus din procesul global. Toate fac parte din uniuni, alianțe, lanțuri de acorduri reciproce și de interese. Tocmai acest lucru, și nu unele reguli de comportament definite clar în orice situație sau structuri supranaționale legitime cărora li se subordonează toată lumea, determină cum și cine se raportează la situațiile tipice. Operațiunea militară specială este una dintre aceste situații.

Operațiunea specială rusească a accelerat demontarea de facto a sistemului global de măsuri și contramăsuri, a subliniat contradicția acesteia. Moscova a mers împotriva regulilor, pe care le-a respins în mod repetat și la a căror creare nu a participat. Această revoltă a devenit un semnal pentru conducerea acelor state care, într-o situație „normală”, nu puteau rezolva conflictele teritoriale și de frontieră în favoarea lor, se arată într-un articol apărut în nezavisimaia gazeta.