Ce este o dezbatere şi la ce foloseşte? Răspunsul la această întrebare pare simplu şi la îndemâna oricui.

Şi totuşi, lucrurile sunt mult mai complicate. Modelul occidental al dezbaterii presupune două părţi aflate în conflict de idei. Iar la sfârşitul confruntării, una dintre cele două poziţii exprimate se va dovedi mai puternică şi va câștiga. Este ceva înspăimântător de simplist în această abordare, şi mă trec fiorii când realizez că lumea în care trăim e condusă după acest principiu. Mi se pare mult mai benefică şi mai inteligentă atitudinea orientală, aşa cum am regăsit-o în cartea aceea cu pălăriile a lui de Bono: participanţii la dezbatere pornesc fără un obiectiv precis şi încearcă să construiască împreună cea mai bună, realistă, eficientă variantă posibilă. Este ştiut faptul că limpezimea minţii şi învolburarea sângelui sunt invers proporţionale. Daţi-mi voie, în consecinţă, să nu mă reped întru susţinerea niciunei idei care e susţinută cu pumnul ridicat. Nici măcar pentru cea subliniată cu bătai de peturi în asfalt.

Recent, ne-am confruntat cu două teme mari „de dezbatere“: Roşia Montană şi eutanasierea câinilor vagabonzi. Personal, nu am nicio poziţie faţă de niciuna dintre cele două subiecte. Nu sunt nici pentru, nici împotriva „Roşia Montană Gold Corporation“. Nu sunt nici protectorul, nici călăul câinilor fără stăpân. Mai mult, sunt împotriva majorităţii celor care se exprimă de o parte sau de alta a acestor „dezbateri“. Pentru început, o problemă trebuie definită cât mai exact. Despre ce vorbim în cazul RMGC? Despre privatizare? Despre contracte? Despre mediu? Despre patrimoniul cultural? Toate la un loc? Nu îmi e încă foarte clar. Nici ce doresc protestatarii să salveze anume, nici din ghearele cui. Şi-aici intervin nuanţe şi iţe atât de complicate şi de întortocheate, încât sigur nu-mi ajunge până la sfârşitul acestui text să lămuresc nici a zecea parte din problemă. La fel cu maidanezii. Deşi aici – slavă Domnului! – lucrurile sunt cu mult mai simple, problema aflată în „dezbatere publică“ îmi e cu totul neclară. Despre ce discutăm? Despre ce înseamnă „eutanasiere“? Despre drepturile oamenilor asupra câinilor? Despre Oprescu şi acoliţii lui care câştigă bani grei storşi de prin toate cotloanele Primăriei? Nu mi-am propus să găsesc soluţia potrivită pentru niciuna dintre aceste chestiuni. Vreau doar să subliniez că există, de regulă, multe soluţii la aceeaşi problemă. Şi că rezolvarea ei presupune aplicarea cu consecvenţă a aceleiaşi reţete până la final.

Haideţi să nu ne mai repezim să susţinem cine ştie ce cauză până nu ne e clar despre ce e vorba cu adevărat şi care sunt interesele directe sau indirecte în povestea respectivă. În al doilea rând, să îi presăm pe politicieni să îşi precizeze o poziţie clară şi fermă în problemă. Până la urmă, ei sunt singurii care au fost angajaţi pe banii noştri exact ca să facă acest lucru. Fie că se află la putere, fie în opoziţie, oamenii de partid au obligaţia legală şi morală să se pronunţe asupra unei soluţii, nu să dea din umeri şi să se joace de-a Popa Prostul.
Claudiu Șerban,
director editorial

 "Acest articol a apărut în ediţia print numărul 37 a revistei Capital din săptămâna 16 -22.09.2013"


Te-ar putea interesa și: