'Trebuie să fim puţin atenţi la cuvântul defrişări. Pentru că acest cuvânt înseamnă tăierea completă a unei păduri. Acest lucru s-a întâmplat, din păcate, în România excesiv după ce pădurea a fost retrocedată. Fenomenul de defrişare este foarte mult diminuat în această perioadă şi aş putea să spun că anul acesta nu s-a întâmplat o astfel de defrişare. În schimb, se taie în continuare ilegal, dar se taie altfel, un pic mai sofisticat să spunem. Un copac aici, un copac dincolo…Per total volumul este mare însă nu se mai rade tot. Când nu razi tot măcar laşi un pic de posibilitate pădurii să se regenereze. Pentru că pădurea se regenerează natural. Ce se poate face este o problemă complexă', a spus Cristiana Paşca-Palmer. 

Aceasta a precizat că oprirea tăierilor ilegale nu se poate face într-un an 'mai ales când sistemul funcţionează de aşa de mulţi ani'. 

'Cred că putem diminua fenomenul de tăieri ilegale prin măsurile luate, inclusiv prin aplicaţia Inspectorul pădurii şi prin legislaţia pe care o avem în vedere pentru anul în curs. Sunt 20.000 de descărcări ale aplicaţiei într-o săptămână de la lansare. Am observat că dintre toate sectoarele pe care le gestionez ca ministru, în România, pentru cetăţeni, pădurile au cea mai mare sensibilitate', a mai precizat Cristiana Paşca-Palmer.

AGERPRES