Corina Creţu este noul comisar european pentru Politici Regionale, un portofoliu cu un buget de peste 350 miliarde euro

Corina Creţu va deţine portofoliul politicii regionale în viitoarea Comisie Europeană, potrivit anunţului făcut miercuri de preşedintele ales al noului executiv comunitar, Jean-Claude Juncker, care a prezentat într-o conferinţă de presă componenţa Colegiului comisarilor pentru perioada 2014-2019.

Conform noii organigrame a Comisiei Europene propuse de Jean-Claude Juncker, portofoliul politicii regionale pe care îl va deţine Corina Creţu va fi coordonat de unul dintre cei şapte vicepreşedinţi ai noului preşedinte al CE, respectiv de Jyrki Katainen, vicepreşedinte pentru joburi, creştere, investiţii şi competitivitate.

'Acord aceste portofolii unor persoane, nu unor ţări. Pun 27 de jucători în teren, fiecare având un rol specific de jucat – aceasta este echipa mea câştigătoare', a spus Juncker cu prilejul prezentării echipei sale.

Corina Creţu este în prezent vicepreşedinte al Parlamentului European, din partea grupului europarlamentar Alianţa Progresistă a Socialiştilor şi Democraţilor (S&D), al doilea ca mărime din legislativul european. Dintre cei 28 de membri ai Colegiului comisarilor europeni (câte un comisar din fiecare stat membru al Uniunii Europene), 15 sunt de centru-dreapta, opt sunt social-democraţi sau socialişti şi cinci sunt liberali.

Şase membri ai Comisiei Jose Manuel Barroso II se vor regăsi şi în viitorul executiv UE – Kristalina Gheorghieva (Bulgaria), Neven Mimica (Croaţia), Gunther Oettinger (Germania), Johannes Hahn (Austria), Maros Sefcovic (Slovacia) şi Cecilia Malmstrom (Suedia).

Noul comisar european pentru politici regionale, Corina Creţu, a declarat că este gata să-şi asume această responsabilitate, subliniind că dezvoltarea regională este 'cea mai importantă politică de investiţii din Europa'.

'Mă onorează desemnarea Preşedintelui Comisiei Europene, domnul Jean-Claude Juncker, în funcţia de Comisar European, ca şi susţinerea Guvernului României. Dezvoltarea Regională este cea mai importantă politică de investiţii din Europa şi mă bucur foarte mult că România a primit un portofoliu atât de important, demonstrând, încă o dată, încrederea de care se bucură ţara noastră la Bruxelles. Sunt pregătită să îmi asum responsabilitatea acestui portofoliu', a subliniat Corina Creţu, într-o postare pe pagina personală dintr-o reţea de socializare.

AGERPRES