CONFERINȚĂ CAPITAL – Laurențiu Baciu, președinte LAPAR: Mulți angajați APIA sau AFIR nu au în nimic în comun cu agricultura

Foarte mulți care lucrează în instituții precum Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) sau Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) nu au în nimic în comun cu agricultura, a declarat Laurențiu Baciu, președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR) în cadrul conferinței “Agricultură competitivă în 2016: Finanțare și tehnologii”, organizată de revista Capital.

“Fermierii mai au încă foarte multe probleme. M-aș referi aici la cele două agenții (APIA și AFIR).Am să vă spun că de o bucată de timp lucrurile au început să ia o nouă turnură. Din mari achizitorii de maculatură au început să aducă lucrurile la normalitate. Veneai la dânșii cu un camion de hârtii și nu se uita nimeni pe ele. Și nu o dată le-am spus că nu sunt necesare. S-a trecut de la birocrație, la a pune la punct cât de cât situația. Situația era critică în cadrul acestor instituții. S-a ajuns la întâlinire programată cu asociațaia noastră și persoana cu care m-am întâlnit nu știa cine sunt. S-a ajuns să se lucreze în mod real. Foarte mulți care lucrează în aceste instituții nu au în nimic în comun cu agricultura “, a declarat Baciu.

“Trebuie să fiu drept atunci când lucrurile stau bine. Nu știu dacă ministrul sau nu este de vină de ce nu s-au primit subvențiile. Că învestirea lui a fost pe 16 octombrie, deci trebuiau să efectueze plățile demult. Să vedem cum se întâmplă cu persoanele care ne fac viața mai grea. O ducem greu pentru că în posturi cheie sunt puși oamenii incompetenți“, a mai spus Baciu.

Citiți și:
Anca Dragu: Codul Fiscal se modifică. Eliminăm dubla impozitare în cazul asocierii fermierilor

CONFERINȚĂ CAPITAL -Mihaela Popa(CEC Bank): Cele mai multe credite din agricultură au fost acordate pentru subvenții

Noi tehnologii în agricultură: Dronele contribuie la creșterea productivității cu 20%

CONFERINȚĂ CAPITAL: Emil Dumitru, Pro Agro: Cultivarea de OMG ar trebui să fie o prioritate pentru

România

CONFERINȚĂ CAPITAL – Achim Irimescu: Am pierdut 1,5 mld. euro din banii UE pentru 2007-2013