Cel mai rău scenariu pentru România: 10.000 de îmbolnăviri! Ministerul Sănătății face dezvăluiri

Secretarul de stat în Ministerul Sănătății Nelu Tătaru susține că cel mai rău scenariu pentru România ar însemna undeva la 10.000 de îmbolnăviri. Pe de altă parte, scenariul bun arată promițător pentru țara noastră. Sunt ultimele informații cu privire la evoluția coronavirusului pe teritoriul României.

Nelu Tătaru secretar de stat în Ministerul Sănătății a anunțat că s-ar putea ajunge la 10.000 de persoane infectate cu noul coronavirus, pe întreg teritoriul țării.

„Şi noi avem studiile noastre, preconizările noastre. Ne gândim şi la un scenariu 4, ne gândim şi la un vârf în a doua jumătate a lunii aprilie, odată cu venirea şi ultimului val de cetăţeni români care sunt în Spania, precum şi a sărbătorilor de Paşte”, a spus Nelu Tătaru.

Tătaru, speranțe mari pentru românia

Având în vedere că în Italia și Spania, coronavirusul a făcut prăpăd, numărul cazurilor confirmate ajungând la zeci de mii, Tătaru speră că în scenariul al 4-lea evoluția infectărilor cu COVID-19 să fie lentă.

„Evoluţia focarelor interne pe care le avem, mici, în tendinţă de a nu conflua şi o creştere lentă a numărului de cazuri dă posibilitatea, deocamdată, sistemului sanitar să-şi trateze pacienţii şi să putem completa paturile, după externare, cu cei care se vor confirma”, a spus Nelu Tătaru.

Cum arată scenariul bun?

„Scenariul bun ar fi ca evoluţia spre scenariul 4 să se facă lent, cu un număr de cazuri care cresc spre 2.000, dar într-un ritm lent, cu o grupă de risc mai puţin afectată. La acest moment, vârstele extreme şi cu comorbidităţi n-au fost afectate”, a mai spus Nelu Tătaru.