Cele mai mari salarii din România sunt în IT

În luna ianuarie 2018, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 4143 lei. Cel net a fost de 2484 lei, în scădere faţă de luna precedentă cu 145 lei. Cele mai mari valori ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei, de 6120 lei, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante, de 1494 lei, potrivit Institutului Naţional de Statistică.

Comparativ ianuarie 2017, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 8,0%. Indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 103,5%.

Indicele câştigului salarial raportat la inflaţie a fost de 93,8% pentru luna ianuarie 2018 faţă de luna precedentă. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 180,9%, cu 12 puncte procentuale mai mic faţă de cel înregistrat în luna decembrie 2017.

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, cu 51,5%, în activităţi de servicii anexe extracţiei între 22,0% şi 31,0%, în depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, producţia şi furnizarea de energie, industria metalurgică, silvicultură şi exploatare forestieră, tranzacţii imobiliare, fabricarea produselor electronice, între 15,0% şi 18,5% şi în fabricarea hârtiei, fabricarea produselor farmaceutice, cercetare-dezvoltare, fabricarea tutunului, fabricarea produselor chimice, activităţi auxiliare intermedierilor financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii, între 10,5% şi 14,5%