Cei mai buni manageri de dezvoltare

Punctul-cheie al unei afaceri constă în dezvoltare, iar atunci când proiectele sunt derulate în urma unor strategii bine puse la punct până la success nu este decât un pas.

Cel mai vizibil sector din economie când vine vorba de dezvoltare este retailul, indiferent că vorbim de comerțul tradițional sau de cel online. Am asistat la întreceri de „deschideri“ între marii jucători, unii dintre aceștia numărând investiții de sute de milioane de euro.

Citiți și: CAPITAL premiază cei mai buni manageri din țară

Cu alte cuvinte, comerțul modern a continuat să se extindă și să contribuie, în același timp, la creșterea economiei românești. Mai mult, am asistat și la tranzacții, într-o cursă nebună a retailerilor de a ocupa cât mai mult din cota de piață. Ce va fi anul acesta? Deja s-au anunțat câteva mari investiții, cu multe zerouri, care vor schimba, cu siguranță, topul marilor jucători. Așa cum era de așteptat o dezvoltare spectaculoasă a avut-o IT&C, cu lansări de produse, fuziuni și achiziții, fără de care tabloul nu ar fi fost perfect.

Citiți și: Cei mai buni manageri pentru investiții noi în România

Alte domenii în care s-au derulat proiecte ample dezvoltare au fost sănătatea și sectorul alimentar. Capital vă prezintă cele mai importante proiecte de dezvoltare derulate pe parcursul anului trecut și pe oamenii din spatele lor. În a doua parte a lunii martie, vor fi premiați cei trei finaliști în cadrul Galei Premiilor „Excelența în Management“.

Mai multe detalii aici

Citiți și: Cei mai buni manageri în tranzacții