Ce spune Predoiu despre respingerea Codului Fiscal

Prim-vicepreședintele PNL Cătălin Predoiu a declarat vineri, într-o conferință de presă, că argumentele pentru care președintele Klaus Iohannis a retrimis Codul fiscal în Parlament sunt corecte și că reexaminarea documentului "se impune ca urmare a proastei guvernări".

"Aceste măsuri de acompaniere a Codului Fiscal absolut necesare nu au fost pregătie. Reexaminarea Codului Fiscal se impune ca urmare a unei proaste guvernări", a subliniat Predoiu, citat de dcnews.ro.

Guvernul Ponta, a mai susținut Cătălin Predoiu, a contractat o datorie publică uriașă prin stoparea investițiilor publice.

"Guvernul a eșuat la măsurile de contrabalansare a codului", a declarat acesta.

"Aș dori să reamintesc faptul că PNL a atras atenția asupra nevoii de acompaniere a Codului Fiscal. Înainte de trimiterea în Parlament, cât și în timpul dezbaterilor, PNL a subliniat că este o politică bună relaxarea fiscală numai dacă se continuă reformele economice și nu se perturbă politicile fiscale. Alături de colegii mei am spus: suntem pentru politici de încurajare a politicii economice numai în cazul în care guvernul continuă reformele politice în companiile de stat. Riscul ca guvenul Ponta să dezechilibreze statul este evident", a afirmat Predoiu.