Ce să nu faci la volan când circuli cu maşina în străinătate. Amenzile îţi vin acasă!

Şoferii care încalcă regulile de circulaţie atunci când conduc pe drumurile publice din alte state membre ale Uniunii Europene sunt sancţionaţi de autorităţi, iar amenzile sunt trimise direct la domiciliul acestora, potrivit unor noi dispoziţii comunitare intrate recent în vigoare.

Potivit avocatnet.ro, atunci când circulă în afară ţării, şoferii pot fi amendaţi pentru 8 contravenţii, după cum urmează:

  • excesul de viteză (depăşirea limitelor de viteză conform legislaţiei statului prin care se circulă);
  • nefolosirea centurii de siguranţă (inclusiv nerespectarea obligaţiei de a utiliza dispozitive de siguranţă pentru copii);
  • nerespectarea semnificaţiei culorii roşii a semaforului;
  • conducerea sub influenţa alcoolului;
  • conducerea sub influenţa drogurilor;
  • nefolosirea căştii de protecţie (în cazul motocicliştilor);
  • folosirea unei benzi interzise (de exemplu, o bandă de urgenţă sau una destinată transportului public de persoane);
  • folosirea ilegală a unui telefon mobil sau a altor dispozitive de comunicare în timpul conducerii (exceptând situaţiile în care sunt utilizate dispozitivele “hands free”/”mâini libere”).