Câți invitați poți avea la petrecerea de Revelion? Au anunțat în miez de noapte

Sursă: Inquam Photos / Ilona Andrei

Autoritățile din Germania au anunțat noi restricții pentru următoarea perioadă. Chiar și persoanele vacciante vor trebui să respecte anumite reguli. Aceștia nu vor avea voie să invite la petrecerile de Revelion mai mult de 10 persoane. Pentru cei nevaccinați, măsurile sunt mult mai dure.

Germania a anunțat noi restricții! Chiar și persoanele vaccinate vor trebui să respecte anumite măsuri. Aceștia au voie să invite maximum 10 persoane la petrecerile pentru sărbătorile de Anul Nou, a anunţat marţi, cancelarul german Olaf Scholz.

„Nu mai este timpul să petrecem şi să avem seri conviviale în număr mare”, a subliniat cancelarul german, după o reuniune cu liderii celor 16 landuri, dând asigurări că „al cincilea val deja ameninţă”, relatează AFP.

Această limitare se va aplica începând cu 28 decembrie, în special pentru toate reuniunile private. Pentru cei nevaccinaţi, limita este de maximum doi invitaţi.

Cancelarul german a anunţat, de asemenea, că toate evenimentele sportive din Germania se vor desfăşura cu uşile închise cel mai târziu începând din 28 decembrie pentru a combate răspândirea cazurilor de COVID-19, în special legate de varianta Omicron.

Varianta Omicron bagă Germania într-o stare de panică

Autoritatea germană de vaccinare recomandă scurtarea la 3 luni a perioadei până la doza booster față de șase luni cât era în prezent.

STIKO, autoritatea germană în domeniul vaccinării, a recomandat în cursul zilei de marţi scurtarea de la şase la trei luni a intervalului între a doua doză de vaccin împotriva COVID-19 şi administrarea dozei booster. Decizia a fost luată în contextul răspândirii accelerate a variantei Omicron a coronavirusului, mult mai infecţioasă, anunță Reuters. Astfel, orice persoană cu vârsta de peste 18 ani ar trebui să primească o doză booster cu un vaccin cu ARN mesager la trei luni de la finalizarea schemei iniţiale cu două doze.

Anterior, recomandarea era ca până la administrarea booster-ului să se aştepte şase luni de la precedenta doză. În cazul vaccinului monodoză de la Johnson & Johnson, intervalul între administrări rămâne de patru săptămâni. De asemenea, STIKO a mai recomandat ca orice persoană de peste 12 ani care a trecut printr-o infecţie cu coronavirus să primească o doză de vaccin la cel puţin trei luni după vindecare. Recomandarea anterioară era de şase luni.

Vârstnicii şi persoanele cu boli cronice ar trebui să fie consideraţi prioritari pentru dozele booster, a mai indicat comitetul de vaccinare. În Germania, 70,4% dintre locuitori au primit două doze de vaccin împotriva COVID-19, iar 32,6% au primit şi booster-ul. Deşi datele rămân limitate, şase studii de laborator au arătat că schema iniţială de vaccinare nu este suficientă pentru a opri infectarea cu varianta Omicron, însă doza booster poate ajuta.