Câţi bani primesc de la stat olimpicii români în 2012

Un elev român care câştigă medalia de aur la o olimpiadă şcolară internaţională primeşte de la Ministerul Educaţiei o bursă de 700 de lei şi un premiu de 11.300 de lei, pe care îl împarte cu profesorul care l-a pregătit.

Noile cuantumuri ale bursei de merit olimpic internaţional acordate elevilor premiaţi la olimpiadele şcolare internaţionale desfăşurate în anul 2011 sunt următoarele: medalia de aur sau premiul I – 700 lei, medalia de argint sau premiul al II-lea – 525 lei şi medalia de bronz sau premiul al III-lea – 350 lei.
În afara burselor, statul dă şi premii celor care obţin rezultate deosebite la aceste competiţii internaţionale.
Valorile cuantumurilor premiilor pentru recompensarea elevilor premiaţi la olimpiadele internaţionale, pe obiective de învăţământ, în anul 2011 sunt următoarele: premiul special pentru medalia de aur şi punctaj maxim – 11.300 lei, premiul I – 8.750 lei, premiul II – 7.500 lei, premiul III – 5.350 lei, menţiune – 3.650 lei.

Profesorii care au pregătit elevii se primesc un singur premiu, în cuantumul cel mai mare prevăzut pentru unul din elevii săi premianţi. De asemenea, pentru şcoala pe care elevii o frecventează sau au frecventat-o se acordă un premiu în cuantumul prevăzut pentru fiecare elev premiant.