Câţi bani vor cheltui românii de Crăciun: 13% sub 100 de lei, iar 6% peste 1.000 de lei

Peste o treime dintre românii care au răspuns la sondaj, adică 35%, declară că alocă aproximativ aceeaşi sumă pentru cumpărăturile de Crăciun de anul acesta, în raport cu ce-au cheltuit anul trecut, arată un sondaj efectuat săptămâna trecută de Institutul Român de Studii Sociale (IRSS). Cei care afirmă că vor cheltui mai mult faţă de 2011 reprezintă 31%, iar cei care vor cheltui mai puţin, 28%.

Peste jumătate dintre repondenţi, adică 57%, declară că vor aloca între 100 şi 500 lei pentru cumpărăturile de Crăciun.
Cei care vor aloca mai mult, respectiv între 500-1.000 lei, reprezintă 14%, iar cei care vor aloca peste 1.000 lei constituie 6%. Există şi un procent de 13% dintre repondenţi care vor aloca sub 100 lei. Nu au răspuns la întrebare 10% dintre participanţii la sondaj.

Analizând datele din punctul de vedere al nivelului de educaţie al repondenţilor, reiese că: vor aloca între 100-500 lei cumpărăturilor de Crăciun 56% dintre participanţii la sondaj cu studii subliceale, 59% dintre bacalaureaţi şi 55% dintre posesorii de diplome universitare, deci peste jumătate din totalul repondenţilor.

Totdată, vor aloca între 500-1000 lei pentru cadourile de Sărbători 12% dintre absolvenţii învăţământului general subliceal, 15% dintre absolvenţii de liceu şi 19% dintre posesorii de diplome universitare.

Peste 1.000 lei sunt pregătiţi să aloce 4% dintre absolvenţii învăţământului subliceal, 9% dintre absolvenţii de liceu şi 8% dintre absolvenţii învăţământului superior. Sub 100 lei vor cheltui 19% dintre absolvenţii învăţământului general subliceal, 7% dintre posesorii unei diplome de bacalaureat şi 5% dintre absolvenţii unei forme de învăţământ superior.
Chestionarul a fost realizat telefonic, la comanda postului TVH 2.0, în perioada 26-29.11.2012 pe un eşantion de 913 de persoane peste 18 ani, cu o marjă de eroare de ±3,2%.