CAPITAL.RO INCOGNITO: „Prima Casă”, un mister pentru angajaţii BT

Programul „Prima Casă” a debutat cu o pauză la Banca Transilvania. La o zi după ce managementul anunţa oficial acordarea primului credit, angajaţii băncii nu ştiau care sunt condiţiile de acordare ale creditului şi, în plus, programul pentru simularea ratelor era în curs de implementare. Capital.ro continuă seria reportajelor incognito din ciclul „Prima Casă”, început în urmă cu două zile la BRD. Reporterul capital.ro s-a interesat, de această dată, de

Programul „Prima Casă” a debutat cu o pauză la Banca Transilvania. La o zi după ce managementul anunţa oficial acordarea primului credit, angajaţii băncii nu ştiau care sunt condiţiile de acordare ale creditului şi, în plus, programul pentru simularea ratelor era în curs de implementare.

Capital.ro continuă seria reportajelor incognito din ciclul „Prima Casă”, început în urmă cu două zile la BRD. Reporterul capital.ro s-a interesat, de această dată, de oferta Băncii Transilvania, a doua instituţie care a anunţat oficial demararea programului.

În cazul de faţă, a fost aleasă o sucursală centrală din Bucureşti, unde numărul de clienţi este ceva mai mare. Angajaţii băncii au trecut testul de amabilitate, însă l-au picat pe cel „tehnic”.

N-au crezut că acordă deja credite prin „Prima Casă”

După mai puţin de un minut de aşteptare, reporterul capital.ro a fost abordat de o doamnă cu o mină zâmbitoare şi atitudine politicoasă care, însă, a rămas surprinsă aflând că banca la care lucrează acordase deja primul credit prin programul „Prima Casă”. Mai mult decât atât, chiar şi-a manifestat neîncrederea asupra autenticităţii acestei informaţii, sugerând că poate este vorba despre altă bancă, deşi ştirea se afla la loc de cinste pe site oficial al instituţiei.

Oricum, acest fapt nu a împiedicat-o să manifeste în continuare o atitudine politicoasă, încercând să suplinească lipsa de informaţii prin amabilitate. „Din păcate, deocamdată nu vă pot spune prea multe pentru că încă nu avem normele pentru Prima Casă”, a spus angajata băncii. „Trebuie să ne vină de la Cluj”, s-a scuzat aceasta.

Credit de 17.000 de euro la venituri de 5.400 de lei pe lună!

Reporterul a insistat, însă: „Puteţi să-mi faceţi, totuşi, o simulare pentru a şti dacă mă încadrez pentru un credit de 60.000 de euro?”. Surpriză! Programul nu prea funcţiona, dovadă simularea ofertei de credit pe care o puteţi vedea

Reporterul capital.ro a declarat venituri pe familie de 5.400 lei sumă pentru care i s-a oferit un credit de numai 16.994 de euro! Surprinsă şi ea, angajata băncii a oferit şi explicaţia: „Probabil este o greşeală de program”, supoziţie care s-a dovedit a fi corectă, unul dintre şefi confirmându-i faptul că se lucrează „din centrală” la programul special dedicat „Primei Case”.

Puşi în faţa soartei implacabile, reporterul nostru şi anagajata băncii şi-au urat weekend plăcut, cu promisiunea că vor lua legătura săptămâna viitoare, atunci când probabil lucrurile vor fi mai limpezi şi problemele vor fi fost rezolvate.

Simulare de ofertă (orientativă)

Chiar dacă nu este relevantă din punctul de vedere al valorii efective, oferta de credit făcută reporterului nostru poate fi utilizată ca instrument de lucru pentru comparaţii din punctul de vedere procentual al comisioanelor.

Dobânda pentru un credit pe 20 de ani este cea din programul „Prima Casă”, respectiv EURIBOR la 3 luni, plus o marjă de 4 puncte procentuale, ceea ce a dus la un total de 5,31%.

Pentru a putea fi considerat eligibil şi a putea fi luat în calculul gradului de îndatorare, venitul nu trebuie să depăşească cu mai mult de 20% media lunară a venitului realizat în anul anterior, conform fişei fiscale şi declaraţiei privind impozitul pe venitul global.

Oferta de credit (simulare) mai cuprinde un comision de risc de 0,5%, un comision de rescadenţare de 1%, o taxă anuală de administrare de credit de 150 lei şi o taxă de redactare a documentaţiei de credit de 200 de euro.

De asemenea, trebuie reţinute două aspecte foarte importante: oferta de credit care vi se face de către ofiţerul de credit nu angajează banca în niciun fel, decizia de aprobare sau respingere urmând a fi luată după analizarea documentelor depuse şi, al doilea aspect, dobânzile şi comisioanele pot fi modificate, teoretic, până la momentul aprobării creditului în funcţie de politica băncii, precum şi a evoluţiei indicatorilor ROBOR şi EURIBOR.