BREAKING Naționala de Handbal are un nou antrenor! Rușinea suedeză a fost demisă

Membrii Comisiei Tehnice a Federației de handbal au votat marți, aproape în unanimitate, numirea unui nou antrenor pe banca Naționalei. Între timp, fostul selecționer, suedezul Thomas Ryde, nu a găsit altceva mai bun de făcut decât să dea Federația în judecată.

Fostul antrenor al celor de la CSM Craiova, Bogdan Burcea,  va prelua banca naționalei de handbal feminin, în locul suedezului Thomas Ryde.

Vot aproape în unanimitate

Membrii Comisiei Tehnice a Federației de handbal – FRH au votat marți în aproape unanimitate ca Burcea să îi ia locul suedezului.

Trebuie precizat faptul că Bogdan Burcea a fost propus și în prima ședință a Comisiei Tehnice, însa atunci a spus că nu s-a înțeles cu Alexandru Dedu, președintele FRH.

Acesta a declarat că își dorește un antrenor cu licență Master Coach, criteriu pe care Burcea nu îl îndeplinea. Bogdan Burcea va trebui să își aleagă un secund cu o astfel de licență, iar cel mai probabil acesta va fi Ovidiu Mihăilă, dar și Horațiu Pașca ar putea fi o variantă, anunță sport.ro.

Contestatar al lui Ryde

De menționat că Bogdan Burcea a fost unul dintre principalii contestatari ai lui Thomas Ryde, inclusiv în timpul Mondialului din Japonia. El a lansat acuze grave la adresa antrenorului suedez, care au fost reluate, după ce Ryde a luat măsura de a da în judecată FRH.

Suedezul spune că respectiva comisie, care l-a concediat, nu este abilitată să facă acest lucru, având atribuţii numai la nivel de copii şi juniori.

”Şi eu puteam ocupa un loc 10-12 la Mondiale şi dacă stăteam cu spatele la meciuri! Ryde ne crede pe toţi nişte dobitoci! A spus în faţa Comisiei că dacă noi considerăm că trebuie să plece, atunci va pleca. Acum ce face, ne dă în judecată? Putem noi să-l dăm în judecată! Comisia care l-a demis pe Ryde nu l-a validat niciodată. Ilegal a fost că a primit al doilea mandat. Mai bine i-ar face statuie preşedintelui FRH, fiindcă l-a pus selecţioner!”, a declarat recent Burcea.

În pregătirea Turneului Preolimpic

”Poate să plece în vacanţă 20 de ani cu banii pe care i-a luat de la Federaţie. Sau poate 40 de ani, că ne dă şi în judecată! Nu e exclus, la tupeul lui, se poate orice. Este o pată ruşinoasă pe istoria handbalului românesc ce s-a întâmplat la Mondiale, Ryde ne-a dus în lumea a treia a handbalului. Putem să-l dăm noi în judecată, că a lipsit la meciul cu Suedia, unul decisiv, a pregătit meciul Costică Buceschi. Cea mai bună decizie care s-a luat este că a plecat Ryde”, a tunat actualul antrenor al Naționalei de handbal.

Romania va juca in perioada 20-22 martie, la Turneul Preolimpic, care va avea loc la Podgorica. Nationala noastra le va intalni pe Norvegia, Muntenegru, iar a 3-a echipa va fi stabilita dintre Kazahstan, Germania si Danemarca.