BNR: nivelul depozitelor a scăzut cu 1,8% în luna ianuarie

Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali s-au redus în luna ianuarie 2011 cu 1,8 la sută faţă de luna decembrie 2010, până la nivelul de 174 miliarde lei, conform datelor Băncii Naționale.

Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au crescut cu 1%, până la 64,8 miliarde lei. La 31 ianuarie a.c., depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au înregistrat o creştere de 8,2% (1,1% în termeni reali) faţă de 31 ianuarie 2010. Depozitele în lei ale persoanelor juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) s-au redus cu 5,9%, până la 46,4 miliarde lei. La sfârșitul lunii ianuarie anul acesta, depozitele în lei ale persoanelor juridice erau mai mari cu 14,1% (6,7 la sută în termeni reali) faţă de 31 ianuarie anul anterior.
Depozitele în valută ale rezidenţilor gospodării ale populaţiei şi persoane juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare), exprimate în lei, s-au diminuat cu 1,3%, până la nivelul de 63 miliarde lei (exprimate în euro, depozitele în valută s-au redus cu 0,6%, până la 14,8 miliarde euro).
Comparativ cu aceeaşi lună a anului precedent, depozitele în valută ale rezidenţilor exprimate în lei au scăzut cu 1,1% (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenţilor s-au diminuat cu 4,2%); depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei exprimate în lei au crescut cu 5,5% (exprimate în euro, depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei au crescut cu 2,2%), iar depozitele în valută ale persoanelor juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) exprimate în lei s-au diminuat cu 10,6% (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenţilor persoane juridice s-au redus cu 13,4%).