Biriş despre modificarea taxării marilor averi: Avem 5 decizii de impunere în 5 ani

Introducerea unui moment T0 pentru taxarea marilor averi este necesară, având în vedere că vechiul sistem nu a funcţionat din cauza faptului că nu a existat o bază de comparaţie, astfel că, prin proiectul de modificare a Codului Fiscal, s-a propus ca diferenţele de bani nejustificate să fie taxate cu 75% începând din martie 2017, a declarat joi, secretarul de stat din Ministerul Finanţelor Fizice, Gabriel Biriş.

"În 2011 au fost introduse metodele de control indirect, adică verificările fiscale, în care Fiscul putea să calculeze diferenţe dacă nu erau justificate cheltuielile cu veniturile. Dacă constatau diferenţe emiteau o decizie de impunere. Pe ce cotă? 16%! Cât de morală este această prevedere? Hoţul neprins e negustor cinstit (dacă iese din perioada de prescripţie, asta e!), iar cel prins plăteşte cât cel cinstit. (…) Nu este în regulă să stabileşti o cotă de impozit pentru aceste sume egală cu cota standard de impunere. De aceea noi am propus o cotă semnificativ mai mare. O variantă de lucru era de 75%', a explicat Biriş la Digi 24. 

Mai mult, el a a precizat că, în cei cinci ani de când Fiscul verifică marile averi, a emis doar cinci decizii de impunere. 

"Ştiţi câte decizii de impunere au fost emise în cinci ani de zile? Cinci! (…) Efectul este foarte mic pentru că nu exista o referinţă. Cum poţi să compari ce a cheltuit o persoană cu ce a declarat dacă nu ştii cât a avut la început. Această propunere legislativă se bazează pe o declaraţie iniţială de avare, la momentul intrării în vigoare a legii, care include şi o prevedere care să permită statului să impoziteze câştigurile chiar şi când sunt prin offshore-uri', a adăugat Biriş. 

SURSA: Agerpres