BCE: 25% şanse ca mai multe bănci din zona euro să dea faliment simultan

Riscul ca una sau mai multe bănci importante din zona euro să intre în faliment a crescut în ultimele şase luni până la un nivel care nu a mai fost atins de la debutul crizei financiare mondiale din 2007, se arată într-un raport al Băncii Centrale Europene (BCE).

Potrivit BCE, şansele ca două sau mai multe bănci din zona euro să intre simultan în faliment în următorii doi ani se situează în prezent la aproximativ 25% în condiţiile în care, la începutul lui 2007, acestea erau aproape nule.

"În ultimele şase luni probabilitatea ca una sau mai multe bănci din zona euro să intre în faliment a înregistrat un ritm de creştere mai rapid decât anul trecut, iar indicatorul de risc sistemic a atins un nivel fără precedent de la debutul crizei financiare din 2007", se arată în raportul ‘Financial Stability Review’, publicat luni de BCE şi citat de Agerpres.

Pentru a calcula acest indicator, BCE ia în considerare preţul acţiunilor şi aşa numitele CDS-uri ale băncilor.

Potrivit vice-preşedintelui BCE, Vitor Constancio, cel mai mare risc este o combinaţie între extinderea crizei datoriilor, vulnerabilitatea sectorului financiar şi o creştere economică slabă. Vitor Constancio a subliniat că în condiţiile în care BCE oferă băncilor cantităţi nelimitate de lichiditate, nu există nicio scuză pe care băncile să o poată invoca pentru a reduce creditarea. În schimb, oficialul BCE a avertizat că riscul unei spargeri a zonei euro nu a fost luat în calcul, deoarece acest scenariu este ‘inimaginabil’.