Azomureş vrea să urce la o 62% cotă de piaţă

Directorul comercial al SC Azomureş SA Târgu Mureş, Călin Pop, a anunţat luni că în luna august cota de piaţă a companiei a ajuns la 52%, iar după investiţiile în modernizare, în valoare totală de peste 240 milioane de euro, care se vor finaliza în acest an, va ajunge la o cotă de piaţă de 60%.

'Piaţa domestică din România, în ultimele 12 luni, este aproximată la 1.750.000 de tone de îngrăşăminte pentru agricultură, însumând producţia internă şi importurile. Este posibil ca în acest an să se restrângă datorită structurii culturilor şi datorită faptului că anumite segmente agricole au renunţat la fertilizare sau au redus-o foarte mult, cum este viticultura (…) Azomureş avea în august 52% cotă de piaţă, preconizăm să încheiem undeva tot în linia asta anul 2015. Avem o creştere faţă de anul trecut, de la 41% cotă de piaţă, la 52%, ceea ce înseamnă că ne concentrăm eforturile către piaţa internă (…) Restul de 48% este asigurat de InterAgro, care a funcţionat până în primăvară, s-a oprit undeva în iunie, plus importurile (…) Dacă piaţa e de 1.750.000 tone, noi, Azomureş, avem cam 800.000 de tone, iar după modernizare ajungem la 60% din cota de piaţă', a arătat Călin Pop. 

Potrivit acestuia, anul trecut în jur de 66% din producţia Azomureş fost destinată pieţei interne, în acest an s-a ajuns la 73-74%, iar pe viitor se doreşte ca 80% din producţie să rămână în ţară. 

'Noi am crescut an de an producţia pe fondul creşterii vânzărilor către piaţa internă, dar exporturile sunt constante. În august deţineam 52% din piaţa din România, avem peste 70% din producţie îndreptată către piaţa locală şi dorim să ajungem la 80% (…) Capacitatea de producţie a Azomureş este de peste 4.000 de tone pe zi până la finalizarea investiţiilor (…) Nivelul investiţiilor e fabulos, peste 240 milioane de euro. Probabil atunci când s-a construit combinatul s-au mai băgat atâţia bani. Cred că, poate în afară de Dacia, cred că nicio altă companie din România nu a mai investit atât de mult, într-o perioadă atât de scurtă, în retehnologizare', a arătat Căli Pop, referindu-se la planul de investiţii demarat începând cu anul 2012, de la preluarea pachetului majoritar de acţiuni de către grupul elveţian Ameropa. 

Directorul comercial al Azomureş a arătat că în curând compania va inaugura noua fabrică de uree şi va lansa pe piaţă ureea granulată, un produs superior ureei prill care se fabrica până acum. 

'Ureea granulată a mai fost adusă pe piaţa din România doar prin traderi internaţionali, probabil că noi vom pune presiune pe importuri, pentru că o vom vinde la preţ de uree prill. Dacă nu se întâmplă nimic în piaţă, vom menţine preţul (…) Prin investiţiile care se fac se urmăreşte şi creşterea capacităţii de producţie de la 900 de tone la 1.400 de tone, pe zi. Din decembrie, ureea granulată va fi disponibilă în piaţă pentru fermieri. Desfăşurăm o campanie de informare a fermierilor care a început în august, care va dura până în noiembrie, în care le arătăm avantajele economice acestui nou tip de uree', a subliniat Pop. 

Directorul comercial a mai spus că în acest an Azomureş a înregistrat creşteri spectaculoase la îngrăşăminte complexe, NPK, care permit o mai bună utilizare a solului, oferindu-i protecţie. 

'Prin îngrăşămintele complexe oferim substanţe nutritive care oricum se consumă în cadrul recoltelor, pentru că la noi era o piaţă bazată strict pe produse azotoase, iar din acest motiv dispăreau calciul, potasiul, fosforul. Acum noi avem produse şi cu aceste elemente nutritive. Şi aceste produse am început anul trecut să le promovăm şi deja s-au văzut rezultate spectaculoase în vânzarea şi în utilizarea lor. E pentru al treilea an în care colaborăm cu USAMV Cluj-Napoca şi acum avem nişte rezultate concludente în special pe îngrăşăminte complexe pe nişte planuri de fertilizare construite de către cadrele universitare în colaborare cu fermele experimentale, în principiu bazate pe o utilizare de NPK. La NPK, în momentul de faţă nu vindem toată producţia în România, dar ritmul în care creşte piaţa cu siguranţă va cere o investiţie pentru mărirea capacităţii. Peste 1.000 de tone pe zi este producţia actuală de NPK', a mai susţinut Călin Pop. 

AGERPRES