Avertisment! Ce ar putea face băncile în cazul unei eventuale crize

Invitat în cardul unei emisiuni la Digi24, Adrian Vasilescu, consultant de strategie la Banca Naţională a României, a făcut câteva declarații despre ce s-ar putea întâmpla în cazul unei eventuale crize, dar și despre deciziile luate de BNR.

Acţionarii băncilor străine au adus în ţară 4 miliarde de euro în timpul crizei pentru a întări filialele din România, însă, în situaţia actuală, s-ar putea să nu mai facă acest lucru, iar, dacă băncile „o iau la vale”, inevitabil întreaga economie a ţării „o va lua la vale” a spus Adrian Vasilescu, consultant de strategie la Banca Naţională a României (BNR), potrivit Agerpres

„Regula noastră este că orice Guvern ar fi, BNR trebuie să colaboreze cu el. Şi, când poate să apară un act normativ, cum este Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului de la sfârşitul anului trecut, care a pus băncile într-o reală dificultate, Banca Naţională are în primul rând datoria, înainte de a avea dreptul, are datoria, atunci când apare un riscă, să-l semnaleze. Şi din 1990 nu a fost an în care să nu apară riscuri majore pentru sistemul bancar şi ca Banca Naţională să tacă. Întotdeauna vocile de la Banca Naţională şi în primul rând vocea guvernatorului au rostit răspicat ce riscuri apar la orizont, ce pericole sunt şi cum pot fi rezolvate lucrurile”, a arătat el.

Cât despre raportul semnat de viceguvernatorul Florin Georgescu, Vasilescu a declarat că ar numi acest document ca fiind un „semnal”.

„Un semnal dat Guvernului şi Ministerului de Finanţe în legătură cu această ordonanţă. Era punctul de vedere al BNR. L-am auzit pe ministrul Finanţelor spunând: „A fost un material făcut de o echipă din bancă şi semnat de Florin Georgescu”. Asta este o glumă! În viaţa lui, Florin Georgescu nu a semnat vreun material în care nu s-a implicat. Cum adică să semneze Florin Georgescu un material făcut de nişte băieţi şi fete din bancă?”, s-a întrebat consilierul BNR.

De asemenea, Adrian Vasilescu a atenționat și în legătură cu ultimul punct din raportul BNR, în care oficialii BNR atenționează Guvernul să țină cont în cazul în care au nevoie de bani pentru a salva bancile. 

„S-a referit la faptul că, în toiul crizei, în foarte multe ţări, băncile au fost în pericol să cadă. Unele au şi căzut. Au fost salvate de stat, din buzunarele contribuabililor, statul nu este decât puşculiţa, iar banii vin de la contribuabili. Cine sunt contribuabilii? Locuitorii acestei ţări, companiile din această ţară, bănci, instituţii şi aşa mai departe. Ordonanţa ar putea declanşa o anumită criză în sistemul bancar. Nu aş vrea să mă pronunţ radical, într-un moment când echipe largi din Banca Naţională fac calcule”, a mai spus acesta.

Vasilescu a explicat cât de important a fost pentru unele ţări să salveze băncile în timpul crizei, clarificând că, dacă sistemul bancar o ia la vale, obligatoriu şi inevitabil întreaga economie o ia la vale.

„Băncile din România au avut multe situaţii în timpul crizei când au fost foarte tare lovite. Băncile trebuie să aibă un anumit indicator de solvabilitate. Când acest indicator scade, se dă alarma. Înseamnă că băncile respective sunt în pericol. Ei bine, în timpul crizei, de foarte multe ori acest indicator de solvabilitate a scăzut. Foarte multe ţări, America, Marea Britanie, Germania şi foarte multe ţări dezvoltate, când au fost în pericol să vadă că indicatorii de solvabilitate din anumite bănci scad, au apelat la buzunarele cetăţenilor, la contribuabili, au adus bani la buget şi cu aceşti bani au salvat băncile. Pentru că există un fapt de la sine înţeles: dacă băncile o iau la vale într-o ţară, obligatoriu şi inevitabil întreaga economie o ia la vale după bănci. Deci ţări mari au scos bani din buzunarul cetăţenilor şi cu aceşti bani au salvat băncile, ca să salveze economiile şi să salveze ţările respective”, a subliniat el.

În schimb, în România, nici măcar un singur leu nu s-a luat din buzunarul cuiva ca să fie salvată o bancă, iar acest lucru s-a întâmplat pentru că băncile-mamă au adus bani în filialele din ţară, la solicitarea BNR.

„De câte ori băncile au fost în pericol, BNR a avut un singur mod de a lucra. A chemat acţionariatul băncii respective de unde este el, de la Viena, de la Atena, de la Amsterdam, i-a chemat aici şi le-a spus: Iată, nivelul de solvabilitate scade, să aduceţi capital. Şi fără nicio excepţie au adus capital, 4 miliarde de euro au fost aduse în timpul crizei de afară în România, în timp ce şi guvernele, şi autorităţile, şi opinia publică ţipau că băncile scot bani din ţară şi îi duc afară. 4 miliarde de euro au adus acţionarii de afară să sprijine băncile de aici”, a susţinut Vasilescu.