Horia-Miron Constantinescu a fost înlocuit cu Mihaela Irina Ionescu, scretar general. Ea va exercita atribuțiile președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, până la numirea conducătorului instituției, în condițiile legii.

Imediat după aflarea veștii, fostul șef de la Protecția Consumatorilor a transmis un mesaj pe grupul de whatsup destinat ziariștilor acreditați la această instituție.

„A fost o oportunitate pentru care trebuie sa-i multumesc Domnului Ministru Badalau.

Am convingerea ca si aceasta alegere va fi una in folosul institutiei, deoarece am colaborat bine cu actuala Doamna Presedinte si sper ca proiectele la care s-a lucrat in aceasta perioada, sa continue!

Au fost trei luni teribile si culmea cu lupte majore inclusiv in interiorul institutiei.

Dupa o scurta vacanta, voi reveni cu detalii si eventual o raportare completa, vizand intreaga mea activitate.

Succes noi conduceri!”, a spus proaspătul demis.

Te-ar putea interesa și: