Au fost descoperite arme iraniene pe un vas în Marea Arabiei. Statele Unite ale Americii au luat măsuri

Au fost descoperite numeroase arme iraniene pe un vas în Marea Arabiei. Statele Unite ale Americii au luat măsuri. Se pare că armele ar fi fost destinate rebelilor. Sunt ultimele informații cu privire la conflictul dintre SUA și Iran.

SUA au anunţat joi că au efectuat un raid în Marea Arabiei în urma căruia au fost descoperite şi confiscate numeroase arme de origine iraniană, relatează Reuters şi dpa.

Arsenalul, găsit duminică de crucişătorul Normandy al US Navy pe o ambarcaţiune tradiţională dhow, cuprinde circa 150 de rachete antitanc ‘Dehlavieh’, trei rachete sol-aer, dispozitive pentru termoviziune şi materiale pentru drone, a menţionat Comandamentul central al SUA, potrivit Agerpres.

SUA a descoperit arme iraniene și cu un an în urmă

În urma unei operaţiuni similare efectuate anul trecut, în aceeaşi zonă, SUA au afirmat că au descoperit arme iraniene destinate rebelilor houthi din Yemen, susţinuţi de Teheran.

O rezoluţie a ONU interzice Teheranului să vândă sau să transfere arme în afara ţării.