ASF l-a amendat cu 10.000 de lei pe preşedintele executiv al SIF Transilvania

Preşedintele executiv al societăţii de investiţii financiare SIF3 Transilvania, Mihai Fercală, a fost amendat cu 10.000 de lei de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), pentru nerespectarea prevederilor legale la alegerea a doi membri în Consiliul de Supraveghere al societăţii.

ASF a considerat că prin modul de întocmire a formularelor pentru alegerea celor doi membri ai Consiliului de Supraveghere, acţionarii nu avut posibilitatea să îşi exprime opţiunea de vot în condiţiile legale şi regulamentare, la Adunarea Generală a Acţionarilor SIF3 Transilvania din aprilie 2014.

De asemenea, în acelaşi caz, ASF a sancţionat cu amendă de câte 10.000 de lei alţi doi membri ai Directoratului SIF3 Transilvania – Ion Mihăilă şi Iulian Stan.AGERPRES