Anunț de ultimă oră pentru românii care lucrează în străinătate! Toți vor fi afectați

Vești importante pentru românii care lucrează în străinătate. Austria consideră că noua lege privind alocaţiile copiilor imigranţilor este compatibilă cu reglementările comunitare, a transmis joi Juliane Bogner-Strauss, ministrul austriac al Familiei, după ce Comisia Europeană a anunţat lansarea procedurii de sancţionare.

„Continuăm să considerăm că soluţia aleasă este compatibilă cu dreptul european”, a declarat Juliane Bogner-Strauss pentru agenţia de presă APA.

Pe 7 ianuarie, Juliane Bogner-Strauss a respins criticile Bucureştiului privind indexarea alocaţiilor copiilor imigranţilor, afirmând că România, în calitatea de preşedinte al Consiliului Uniunii Europene, trebuie să aibă o poziţie „neutră”. Pentru o ţară care exercită Preşedinţia Consiliului UE, „ar fi normal să adopte poziţia unui coordonator onest şi să acţioneze cât mai neutru posibil”, declara Juliane Bogner-Strauss, conform unui comunicat citat de site-ul DiePresse.com. România deţine Preşedinţia Consiliului UE de la 1 ianuarie 2019. „Indexarea alocaţiilor aduce mai multă corectitudine. În acest caz nu este vorba de salariu sau de asigurări sociale. Toţi părinţii primesc acelaşi procentaj raportat la nivelul de trai şi toţi părinţii din UE, din Spaţiul economic european şi din Elveţia sunt trataţi egal”, a argumentat Bogner-Strauss.