Anunț de ultimă oră de la Guvern! Ce se întâmplă cu autostrăzile din țară. Când vor fi legate cele trei provincii

Infrastructura este probabil cea mai sensibilă temă a tuturor administrațiilor care au condus România după 1990. La peste un secol de la Marea Unire și 30 de ani de la Revoluție, cele trei provincii românești încă nu sunt legate prin autostrăzi.

Astăzi Guvernul a anunțat prin vocea premierului Ludovic Orban că realizarea acestui proiect este prioritatea zero a actualei puteri.

Unirea celor trei provincii româneşti prin autostrăzi reprezintă o prioritate pentru Guvern, a declarat, duminică, la Alba Iulia, întrebat despre acest obiectiv, premierul Ludovic Orban.

„Este unul din obiectivele noastre prioritare. Autostrada de pe coridorul IV Pan-european, cele cinci tronsoane de la Piteşti la Sibiu sunt ‘prioritate zero’. De asemenea, Autostrada ‘Unirii’, cum îi spunem noi, Autostrada Tîrgu Mureş – Iaşi – Ungheni, şi nu numai Tîrgu Mureş – Iaşi – Ungheni, ci şi legătura cu graniţa de vest, de asemenea, reprezintă o prioritate. Tot printre priorităţi, reprezintă o ‘prioritate tot zero’ realizarea tronsonului de autostradă Comarnic – Braşov”, a declarat şeful Guvernului.

Mesaj de Ziua Națională

În altă ordine de idei, Ludovic Orban a spus că 1 Decembrie este „simbolul unităţii românilor, simbolul unor realizări spectaculoase, ce ar trebui să reprezinte imboldul gândirii, simţirii şi acţiunii fiecărui român, acum şi pe viitor”.

Orban a apreciat că România „poate avea un destin măreţ, România are şansă să obţină respectul, aprecierea partenerilor noştri şi fiecare român are şansa să reuşească, în viaţă, în ţara lui”.

Şeful Guvernului a participat duminică la manifestările organizate în Alba Iulia de Ziua Naţională, la împlinirea a 101 ani de la Unirea Transilvaniei cu România.