Angela Merkel recomandă negocieri discrete pentru soluţionarea crizei din Golf

Cancelarul federal al Germaniei, Angela Merkel, a recomandat vineri negocieri discrete între Qatar, pe de o parte, şi Arabia Saudită şi aliaţii acesteia pe de altă parte, pentru soluţionarea crizei din Golf şi pentru a le permite fiecăreia dintre părţi 'să salveze aparenţele', informează AFP.

"Vedem cu îngrijorare că nu se conturează nicio soluţie după aproape 100 de zile de conflict", a declarat Merkel, primindu-l la Berlin pe emirul Qatarului, şeicul Tamim ben Hamad Al-Thani, acesta din urmă pentru prima dată în vizită oficială într-o capitală occidentală după debutul crizei, în iunie. 

Potrivit cancelarului federal german, negocierile dintre Qatar, pe de o parte, şi Arabia Saudită şi aliaţii acesteia pe de altă parte, trebuie să fie discrete pentru a reuşi. 

"Acest conflict nu va fi rezolvat în public, cu oricine de oriunde din lume care să facă tot felul de aprecieri (…), trebuie să creăm condiţii pentru ca nimic din conţinutul negocierilor să nu ajungă în presă", a spus ea.

Berlinul întreţine bune relaţii atât cu Riadul, cât şi cu Doha. Qatarul este, de altfel, acţionar al marilor grupuri germane precum Deutsche Bank sau Volkswagen. 

În data de 5 iunie, la două săptămâni după ce preşedintele american Donald Trump a întreprins o vizită la Riad, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Bahreinul şi Egiptul au rupt toate legăturile cu Doha, acuzând-o că finanţează grupări islamiste radicale şi se apropie de Iran. 

O mediere din partea Kuweitului, eforturile mai multor capitale europene şi ale preşedintelui american Donald Trump nu au reuşit până acum. 

Emirul Qatarului este aşteptat să ajungă vineri la Paris, pentru o întrevedere cu preşedintele Emmanuel Macron, înainte de a se deplasa la New York şi la Adunarea Generală a ONU. 

Qatarul este un cumpărător important pe piaţa de armament, dar și un investitor de prim rang în Franţa. Exemplul emblematic este cel al clubului de fotbal Paris Saint-Germain, pe care fondurile emiratului mare producător de gaze naturale l-au propulsat în prim-planul european, mai ales după achiziţionarea vedetei braziliene Neymar. 

Doha este de asemenea prezentă în investiţiile imobiliare, în domeniul hotelier de lux şi în marile companii franceze precum Total, Vivendi şi LVMH. 

AGERPRES