Alina Manea, GEFCO România

Pe parcursul ultimilor doi ani, GEFCO, lider european în logistica automobilelor, și-a atins obiectivul de reducere a emisiilor de CO2 cu 2% pe an. Mai mult, a inițiat un Cod de achiziții responsabile pentru furnizori şi subcontractori. Pe lângă implementarea politicii de CSR a grupului, filiala din România s-a implicat în numeroase proiecte caritabile, asumându-și angajamentul de a ajuta copiii aflați în necesitate. Astfel, de-a lungul timpului a contribuit la dotarea secțiilor de neonatologie din spitale. Anul trecut, a colectat haine și rechizite pentru copiii înscriși în programele Fundației PARADA. „La GEFCO România, amprenta activității noastre ne aduce în contact cu o largă secțiune a societății românești – de aceea implicarea în activitățile de CSR este un punct esențial în viziunea noastră. A fi parteneri – așa cum spune și motto-ul GEFCO: „Partners, Unlimited!” – când vine vorba de CSR, presupune un nivel de dăruire constant din partea unei echipe cross-funcționale, iar rezultatele sunt cu siguranță mai mult decât simpla sumă a eforturilor individuale", explică Alina Manea, directorul de HR al companiei și responsabil pentru programele de CSR, rolul important pe care îl au colegii ei în realizarea proiectelor de responsabilitate socială.

Revista Capital premiază cei mai buni manageri din România

Gala Premiilor de Excelență în Management, evenimentul prin care Capital recunoaște meritele celor care fac economia românească să crească, a ajuns la cea cea de-a patra ediție.

Alegem câştigătorii împreună

La ediția din acest an, care va avea loc la începutul lunii iunie, avem șase categorii de premii. La fiecare categorie au fost propuși  mai mulți manageri dintre care redactorii Capital au selectat 10 persoane. Povestea lor şi, mai ales, realizările din ultimul an le găsiţi pe site-ul capital.ro.
Vă invităm pe această cale pe dumneavostră, cititorii Capital, să-i votați pe cei mai buni dintre cei buni.

Cum am stabilit nominalizaţii

Criteriile de evaluare au urmărit aspecte relevante pentru fiecare dintre aceste categorii, fie că este vorba de investirea şi cheltuirea fondurilor în mod eficient, de a administra personalul sau de a alege cea mai bună strategie de comunicare. (mai multe detalii despre procedura de selecție găsiți aici).

În funcție de voturile exprimate de dumneavoastră, redactorii Capital vor desemna și premia, în cadrul Galei de Excelență, pe primii trei manageri la fiecare categorie.  

Cele șase categorii de premii sunt:

Cel mai bun CEO

Cel mai bun director financiar

Cel mai bun manager de vânzări/comercial

Cel mai bun manager de HR

Cel mai bun manager de PR/Marketing

Cel mai bun responsabil de CSR