Între timp autorităţile de la Bucureşti au extins zonele de risc pentru românii care se întorc în ţară. Astfel persoanele care sosesc din alte provincii sau orașe din China continentală, alte localități din regiunea Lombardia și regiunea Veneto sau din regiunea Emilia-Romagna din Italia, precum și din alte zone și localități din Coreea de Sud și din Iran decât cele menționate expres pentru instituirea măsurii de carantină instituționalizată, intră în auto-izolare la domiciliu, timp de 14 zile, imediat după revenirea în România.

Cetățenii care vin în România și intră în carantină instituționalizată, timp de 14 zile, imediat după revenirea în țară sunt cei care au călătorit în următoarele zone: China continentală (Provincia Hubei, inclusiv orașul Wuhan, orașele Wenzhou, Hangzhou, Ningbo,Taizhou din Provincia Zhejiang), regiunea Lombardia (orașele Codogno, Castiglione d’Adda, Casarpusterlengo, Fombio, Maleo, Somaglia, Bertonico, Terranova dei Passerini, Castelgerundo, San Fiorano) și regiunea Veneto (localitatea Vo Euganeo) din Italia, respectiv Coreea de Sud (regiunea Cheongdo, orașul Daegu), în România.Zonele în funcție de care se instituie auto-izolarea la domiciliu sau carantina instituționalizată pot fi consultate accesând următorul link: https://www.cnscbt.ro/index.php/1440-lista-zonelor-cu-transmitere-comunitara-extinsa-si-a-altor-zone-afectate-de-covid-19-actualizare-28-02-202/file