Activitatea lui Mugur Isărescu, făcută praf în presa internațională: Leul a devenit cea mai slabă monedă din Europa Centrală și de Est

În 2020, principalele valute din Europa Centrală și de Est (CEE) ar urma să câștige teren în fața euro. Din păcate, nu este și cazul leului românesc, monedă ce ar urma să continue trendul descendent față de moneda unică europeană, potrivit unui sondaj Reuters.

Monedele din CEE ar urma să se aprecieze față de euro ca urmare a deciziei băncilor din regiune de a menține rate stabile ale dobânzilor, spre deosebire de politicile anunțate de Rezerva Federală a SUA și de oficialii Băncii Centrale Europene (BCE).

Anul viitor, leul românesc ar urma să se deprecieze uşor, la 4,81 pentru un euro, de la 4,725, conform sondajului realizat în perioada 1-3 iulie în rândul a 34 de analişti.

Leul românesc a înregistrat, în acest an, cea mai slabă performanţă din regiune, din cauza politicilor fiscale lipsite de predictibilitate şi a sporirii dezechilibrelor economice, apreciază analiştii intervievaţi de Reuters.

„Când te confrunţi cu adâncirea deficitului public şi a celui de cont curent, în pofida îmbunătăţirii evoluţiei activelor riscante pe plan global, încă ne aşteptăm ca moneda României să aibă o evoluţie mai puţin performantă. În principiu, leul este mai slab decât alte valute din CEE”, a apreciat Ciprian Dascălu, economist şef pentru România la ING.

Deficitul bugetar consolidat al României s-a adâncit la 1,4% din PIB în primele cinci luni din acesta an, de la 1,1% la finalul lui aprilie, în timp ce deficitul de cont curent s-a adâncit cu 38,5%, la 2,31 miliarde de euro, în perioada ianuarie-aprilie 2019.